Mai 2013: în timp ce procurorul șef al DIICOT de la acel moment Alina Bica coordona dosarul penal deschis împotriva comisarului Traian Berbeceanu, soțul adjunctei sale, Dan Hosu, îi ”sifona” șefului BCCO Alba Iulia informații clasificate despre faptul că i se va face dosar, punându-l în gardă pe comisar. Surse judiciare au explicat pentru România Liberă că în ciuda aparențelor relația dintre Bica și adjuncta sa, Giorgiana Hosu a fost una foarte tensionată
Un document aflat la dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care fostul șef al BCCO Alba Iulia, comisarul Traian Berbeceanu este judecat pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri și complicitate la delapidare arată nivelul de tensiune existent în DIICOT în perioada când instituția era condusă de Alina Bica precum și jocurile de culise din interior.
Este vorba chiar de cererea depusă de comisarul Traian Berbeceanu prin care acesta a solicitat mai multe probe în apărarea în legătură cu acuzațiile care îi erau aduse de procurorii DIICOT.
În acea cerere Berbeceanu face o mărturisire uluitoare: cel care i-a dat informații, în 2013, că I se va face dosar penal este fostul polițist Dan Hosu și un subcomisar din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate din Inspectoratul General al Poliției, Mihai Contor.
Dan Hosu este nimeni altul decât soțul procurorului șef adjunct al DIICOT de la acel moment, Giorgiana Hosu.
Berbeceanu povestește că în mai 2013, undeva lângă Pitești, s-a întâlnit cu subcomisarul Mihai Contor care i-a comunicat că Dan Hosu i-a transmis că el, Berbeceanu, și echipa sa sunt în pericol pentru că Ioan Mureșan – la acel moment procurer șef al DIICOT Alba Iulia, Nicolae Cean – procuror DIICOT Hunedoara și Alin Muntean – polițist BCCO Alba, instrumentează un dosar având drept scop inculparea noastră și eliminarea mea de la conducerea BCCO Alba Iulia.
”Întrucât îl cunoșteam de foarte mult timp pe Hosu Dan, fiind colegi în structurile de combatere a criminalității organizate, l-am rugat pe Contor Mihai să îi transmit că vreau să mă întâlnesc cu acesta. La câteva zile după aceasta m-am întâlnit cu numitul Hosu Dan la o pensiune din zona localității Făgăraș. Am aflat de la acesta că cele ce mi le comunicase Contor Mihai erau reale și i-am relatat despre modul în care se fabrică probe împotriva noastră, la DIICO Alba Iulia. Numitul Hosu Dan mi-a spus că Mureșan Ioan, Cean Nicolaie și Muntean Alin, vor ca în curând să organizeze o acțiune în forță, cu sprijinul jandarmeriei”, spune Traian Berbeceanu, momentul descris de acesta în documentul obținut de România Liberă fiind de la nivelul anului 2013, înainte de arestarea fostului șef al BCCO.
Berbeceanu mai arată în același document că Dan Hosu i-ar fi spus că părerea lui și a soției sale, procurorul șef adjunct Giorgiana Hosu este că Alina Bica a fost indusă și menținută în eroare de Mureșan, Cean și Alin Muntean.
Fostul procuror șef adjunct DIICOT, Giorgiana Hosu
Informații secrete. Presiunea publică
Deși în documentul aflat la dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție Traian Berbeceanu descrie cu seninătate discuțiile cu subocmisarul Mihai Contor și fostul polițist Dan Hosu, dacă sunt adevărate, dezvăluirile sale sunt extrem de grave pentru că ce a făcut Hosu intră la categoria de infracțiuni, mai exact cea de ”folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată”.
Informațiile despre o anchetă penală în curs nu sunt informații publice, cu atât mai mult dezvăluirea lor fix către cel vizat, în cazul de față Traian Berbeceanu.
Știind că este vizat de un dosar penal, Berbeceanu a început să strângă informații compromițătoare despre procurorii DIICOT Ioan Mureșan și Nicolae Cean precum și despre subordonatul său, Alin Muntean. Informațiile au fost lansate ulterior în spațiu public, mai exact după reținerea lui Berbeceanu de către DIICOT Alba Iulia, generând acea presiune publică uriașă pe dosar.
Pe de altă parte, surse judiciare au declarat că la acel moment relația dintre Alina Bica – procuror șef al DIICOT și adjuncta sa, Giorgiana Hosu, era una extrem de proastă în ciuda aparențelor publice.
Contextul era faptul că Hosu și-a dorit și ea să ajungă procuror șef al DIICOT, având ceva sprijin dintr-o zonă politică dar nu suficient de influentă pentru a o propulsa la șefia instituției.
Fostul polițist Dan Hosu
Sursa lui Berbeceanu, trimisă în judecată de DNA pentru trafic cu informații cu regim special
După ce s-a pensionat de la Direcția de Combatere a Crimei Organizate din Poliția Română, Dan Hosu s-a apucat de afaceri. Procurorii DNA spun însă că afacerile soțului fostului procuror șef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, nu era deloc unele legale.
În februarie 2017, DNA l-a trimis în judecată pe Dan Hosu pentru mai multe capete de acuzare: trafic de influență, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată și dare de mită.
În același dosar au mai fost trimiși în judecată Marian Cătălin Cataramă, comisar șef al Serviciului de combatere a traficului de migranți de la Crimă Organizată și Angela Toncescu, membru în Consiliul de Administrație de la firma de asigurări Carpatica Sibiu.
Potrivit DNA, pe 3 august 2016, Dan Hosu l-a instigat pe Cataramă să acceseze, fără drept, sistemul informatic administrat de către M.A.I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date și să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate.
În baza acestor informații, Hosu a urmărit să încheie mai multe înțelegeri patrimoniale cu urmașii persoanelor decedate cu scopul obținerii unui procent semnificativ, pentru sine, din sumele ce urmau a fi acordate de către societățile de asigurări responsabile civilmente.
În data de 26 august 2016, pentru „ajutorul” acordat, Dan Hosu i-a oferit, cu titlu gratuit, lui Cataramă un sejur într-o stațiune de pe litoralul românesc, lucru pe care acesta din urmă l-a acceptat.