27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCu cât te despăgubeşte asigurătorul dacă nu ai anvelope de iarnă

Cu cât te despăgubeşte asigurătorul dacă nu ai anvelope de iarnă

În acest moment, majoritatea companiilor afirmă că nu vor recurge la penalizarea clienţilor şoferi care au fost implicaţi în incidente fără să aibă anvelope de iarnă. Lucrurile tind însă să se schimbe.

 

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii începând de la 1 noiembrie, pentru autovehiculele care circulă pe porţiuni de drum cu gheaţă, zăpadă sau polei. Sancţiunea aplicabilă pentru nerespectarea acestei legi constă în amendă între 603 şi 1.430 lei şi suspendarea certificatului de înmatriculare al vehiculului. De asemenea, Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, declara la începutul anului că „în cazul deteriorării maşinii într-un accident, proprietarii nu vor mai fi despăgubiţi de companiile de asigurare dacă nu au  maşinile echipate corespunzător”. Conform legislaţiei naţionale în vigoare în domeniul asigurărilor, neechiparea vehiculului cu anvelope de iarnă în sezonul rece nu reprezintă o condiţie de excludere de la plata despăgubirilor nici pe RCA şi nici pe CASCO.

Şi totuşi…

„În opinia mea, în cazul producerii unui eveniment asigurat, asigurătorii CASCO, în principiu, vor suporta despăgubirea integrală, chiar dacă vehiculul asigurat nu era echipat cu anvelope de iarnă. Fiind însă vorba despre o asigurare facultativă, trebuie făcută precizarea că aceştia vor putea totuşi să refuze în totalitate sau în parte despăgubirea atunci când daunele sunt produse sau majorate din cauza neechipării corespunzătoare a vehiculului asigurat şi aceasta doar atunci când o astfel de excludere este prevăzută în mod expres în contractul de asigurare”, spune Sorin Greceanu, directorul general al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.

Mai mulţi asigurători vor modifica condiţiile contractuale pentru poliţele facultative de tip CASCO pentru a fi conforme cu noile normative, respectiv cu modificările aduse Legii circulaţiei prin Legea nr. 161/2011.

„Generali Asigurări aplică o franciză de 30% din valoarea pagubei pentru daunele survenite în timp ce maşina era condusă pe drumurile publice în perioada 1 noiembrie-28/29 februarie fără ca aceasta să fie dotată cu anvelope de iarnă, în măsura în care aceste fapte constituie contravenţii potrivit reglementărilor privind circulaţia rutieră”, a explicat Mădălin Roşu, şef Serviciu Daune la Generali Asigurări.

Nu e zăpadă, nu sunt sancţiuni

Potrivit legii,  şoferii care nu circulă pe porţiuni de drumuri cu zăpadă, polei sau gheaţă nu riscă sancţiuni dacă nu au cauciucuri de iarnă. De asemenea, în legislaţie nu este prevăzut un termen-limită până la care este valabilă obligativitatea dotării maşinilor cu cauciucuri de iarnă, ceea ce ar însemna că un şofer poate fi sancţionat în orice moment al anului dacă circulă pe o porţiune de drum acoperită cu gheaţă sau zăpadă, cum ar fi cele din zonele de munte. Obligativitatea echipării vehiculelor cu cauciucuri se mai aplică şi în alte ţări europene, precum Germania, Austria, Letonia sau Suedia. Pe de altă parte, în ţări precum Franţa, Italia sau Norvegia, în legislaţie se menţionează că  maşinile nu trebuie să fie dotate în mod obligatoriu cu cauciucuri de iarnă, însă şoferii trebuie să deţină un set de lanţuri pe care să le utilizeze dacă intră cu maşina pe porţiuni acoperite cu zăpadă sau polei.  

Cele mai citite

Antony Blinken acuză din nou China de sprijinirea războiului rus în Ucraina

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a reiterat acuzațiile la adresa Chinei privind susținerea "mașinii de război rusești" în Ucraina, în cadrul unei întâlniri...

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...

Visul Î.P.S. Ciolacu – Academia Catavencu

Î.P.S. Marcel Ciolacu… Nu, nu a trecut la cele bisericești. Î.P.S. înseamnă Întâiul Președinte Simigiu. Așadar, Î.P.S. Marcel Ciolacu a avut un vis....
Ultima oră
Pe aceeași temă