14.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCSM este chemat să ia atitudine, după ce Arafat și Cercel au...

CSM este chemat să ia atitudine, după ce Arafat și Cercel au cerut să nu fie verificate achizițiile

“Declaraţiile unor reprezentanţi oficiali ai statului român sau ai entităţilor publice implicate în demersurile de combatere a actualei pandemii, de natură a pune presiune asupra activităţii procurorilor în aspecte vizând eventuale cercetări judiciare asupra achiziţiilor publice realizate în această perioadă, precum şi a judecătorilor, cu ocazia soluţionării unor asemenea dosare, sunt nepotrivite şi pot afecta independenţa sistemului judiciar”, susțin Forumul Judecătorilor din România (FJR) şi Iniţiativa pentru Justiţie, în mesajul transmis către CSM.

Cele două organizații de magistraţi avertizează că medicul Adrian Streinu Cercel a declarat la un post de televiziune următoarele: “După ce se termină bolâşniţa asta, pandemia, or sa vină alţii să ne tragă de mânecă: dar cum aţi realizat voi achiziţiile? Aici trebuie scos un cadru normativ cât se poate de clar care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor”.

La rândul lui, dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, ar fi declarat următoarele: “Cine a ocolit birocraţia acum pentru achiziţii sanitare să nu fie pedepsit! Dacă mergem pe oportunitate, pe faptul că cineva nu a respectat o regulă sau a mers mai repede ca să rezolve o problemă, atunci avem o mare problemă. Nimeni n-o să mai facă nimic pe viitor. Sunt două aspecte – pentru aspectele reale de corupţie nu ai ce zice, dar dacă pentru depăşirea unor aspecte birocratice cineva a încălcat o procedură, o regulă, luând în considerare că azi discutam de măşti şi peste două ore nu mai erau şi trebuia să te mişti foarte rapid”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...

Zero dezbateri despre viitorul UE

În România, parcă nici nu s-ar organiza alegeri europarlamentare. Nicio temă majoră despre viitorul Uniunii Europene nu este urcată pe portativul de campanie electorală....

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă