Ceea ce se intampla in America de la declansarea crizei financiare pe vremea presedintelui Bush, continuand sa se intample chiar si mai abitir de cand a venit dl Obama, este deosebit de periculos! Din pacate, nu doar pentru America, ci si pentru intreaga economie mondiala! Nu intamplator, la recenta reuniune G20 cancelarul german si presedintele francez au avut o impotrivire neta fata de abordarea americana, pe care Washingtonul a incercat s-o impuna si altora.
Ce se intampla in America? Drumul spre recesiune pare irezistibil. si somajul urca si iar urca. Dar replica expertilor americani continua sa fie aceeasi: injectii peste injectii de bani in sistemul financiar, in speranta ca creditarea se va debloca si economia va reporni motoarele.
Sistemul financiar insa inghite totul pe nemestecate, pare a fi un sac fara fund, continua sa desfida pe finantatorii sai – adica populatia si companiile – si, mai nou, isi bate joc si de salvatorul sau, respectiv statul federal. Bineinteles, economia reala merge cu toate panzele sus inapoi. Simbolurile Americii, precum General Motors sau Chrysler, sunt in faliment. Cu greu expertii americani accepta ca statul sa ajute asemenea companii. In schimb, pompeaza bani si iar bani in sistemul financiar. Devine mereu si mereu mai clar ca "andrisantul" este gresit si efecte mantuitoare nu pot fi asteptate.
Pozitia in problema a Statelor Unite dovedeste o cumplita, dar deloc neasteptata continuitate, evidentiind ca schimbarile produse de venirea dlui Obama sunt mai mult de fatada. Injectarea de bani in economie – bani din nimic, aruncati pe piata de statul american, un stat si asa supraindatorat – a inceput in forta pe vremea acum-hulitului Bush, dar a continuat intr-o veselie de cand a venit salvatorul Obama. S-a ajuns la peste 12.800 miliarde dolari (cheltuieli directe, imprumuturi sau garantii acordate de guvernul federal sau banca centrala), suma care aproape echivaleaza cu intreg PIB-ul american.
Acesti bani, cu care s-au preluat banci si societati de asigurari sau cu care au fost imprumutate companii, va trebui sa-i plateasca la un moment dat cineva. si altcineva decat populatia din America n-ar avea cine sa-i achite. Iar la dimensiunile lor exorbitante, ar putea fi prapad cand va incepe plata lor, chiar daca aceasta va fi distribuita pe ani de zile.
Sa fim insa cat mai exacti. America mizeaza pe faptul ca ii vor plati alte popoare, dupa scenariul obisnuit al ultimelor decenii! Sunt deceniile de cand dolarul a fost investit cu functia de moneda de plata (si deci de tezaurizare) cu acceptare internationala. De atunci, Statele Unite isi pot finanta expansiunea economica si militara externa cu bani provenind din tiparnita proprie, care, dupa caz, este pusa la lucru mai alert sau mai putin alert. De atunci, Statele Unite isi permit sa traiasca sistematic in mod disproportionat peste plapuma proprie, pentru ca reprezinta singura tara din lume care isi poate finanta deficitele in moneda proprie, si nu intr-o moneda straina.
Deci tiparind mai multi bani proprii si fara sa stranga cureaua pentru a face rost de moneda altcuiva! Sa nu ne miram ca Statele Unite – atat pe vremea lui Bush, cat si pe vremea lui Obama – insista si iar insista ca actuala criza economica si financiara internationala sa fie combatuta cu injectii si iar injectii monetare. Caci tiparitul de dolari nu costa nimic! Iar de platit, platesc altii!
In sfidarea bunului simt economic si in dispretul fata de responsabilitatile ce ar trebui sa revina emitentilor de moneda cu acceptare internationala, Statele Unite tiparesc dolari cu care guvernul federal salveaza structuri financiare (banci, societati de asigurari sau societati imobiliare) ce au jefuit cetatenii de rand, ce au dus sistemul financiar in colaps, dar, mai rau, au subjugat sectoare intregi din economia reala si au jecmanit popoare din tari mai slab dezvoltate sau mai putin puternice. Statele Unite, in ciuda unei ticluite parade a vorbelor, nu vor sa renunte la sistemul financiar asa cum este croit acesta, pentru ca reprezinta instrumentul lor forte de prosperitate pe seama altora.
Repunerea pe picioare a acestui sistem inseamna nu numai a da uitarii jaful international ce i se imputa, dar a si continua absorbtia in SUA de substanta economica din tarile mai slabe sau mai putin puternice. Repunerea pe picioare a acestui sistem nociv prin injectii de bani din nimic este urmarita cu obstinatie pentru ca se mizeaza pe faptul ca, prin fortarea privilegiilor dolarului, celelalte tari – si nu SUA – vor finanta gaurile economice produse de emisiunile de bani fara acoperire sau, altfel spus, vor plati pentru a-i revigora pe cei care traiesc, de fapt, pe seama lor.
Pericolul imens al acestor injectii este ca ulciorul s-ar putea sa nu mai mearga la apa. Tezaurizatorii dolarului ca moneda cu acceptare internationala, in frunte cu China, au cerut deja oficial pentru detinerile lor garantii intr-o moneda internationala, si nu nationala. Dar un adevarat colaps se poate produce chiar si numai daca posesorii externi de dolari se vor retine sa-i mai plaseze in bonuri guvernamentale americane. S-ar duce atunci de rapa finantarea de catre straini a imenselor deficite, bugetar si de cont curent, ale Americii, fie acestea provocate de emisiunile fara acoperire pentru salvarea toxicului sistem financiar, fie de razboaiele din Irak sau Afganistan, si atunci chiar n-ar mai ramane decat poporul american sa achite nota de plata! si o cadere ca urmare a pietei reale americane – si nu doar a celei bursiere, care, oricat de chivernisita ar fi, reprezinta pana la urma o gogoasa infuriata – ar fi un dezastru pentru economia mondiala.
