Sedinta bursiera de joi a fost pozitiva. Toti indicii au castigat mai mult de 1%, iar valoarea cumulata a tranzactiilor a depasit 10 milioane de euro pentru a doua zi consecutiv. Cele mai tranzactionate titluri au apartinut sectorului financiar. Petrom a recuperat ceva mai mult de jumatate din pierderea incasata miercuri ca urmare a publicarii profitului pe semestrul I, sub asteptarile anuntate de majoritatea analistilor. Investitorii anticipeaza pentru BRD rezultate bune. Probabil acesta este si motivul pentru care titlurile BRD au avut o evolutie predominant pozitiva in ultimele saptamani, iar joi au afisat o crestere de 4,17%. Pe plan extern, vestile sosite au fost predominant pozitive. Nici Banca Centrala Europeana si nici Banca Angliei nu au majorat ratele dobanzilor de referinta. Aceste decizii sunt, cel putin teoretic, pozitive pentru pietele de actiuni. De asemenea, indicatorii macroeconomici veniti din SUA si Europa au aratat joi semne de imbunatatire a climatului economic.