20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCresc preţurile imobiliare?

Cresc preţurile imobiliare?

Raportul dezvăluie o adevărată surpriză. Este adevărat că nu e vorba de pre­ţu­rile de tranzacţionare, totuşi, rezultatele arată că după o perioadă îndelungată în care trendul descendent al preţului imobilelor şi-a pus amprenta pe piaţa imobiliară, iată că a venit şi momentul în care lucrurile încep să se stabilizeze. Pentru prima dată în ultimii doi ani, timp în care s-au înregistrat deprecieri masive ale valorilor locuinţelor, iată că în martie 2010 preţurile imobilelor încep din nou să crească. Pragul minim al preţurilor se pare că a fost deja atins şi în momentul de faţă asistăm la o creştere total neaşteptată a preţurilor.
Dacă în luna februarie, preţul mediu solicitat de proprietarii interesaţi să-şi vândă o garsonieră era de 42.303 euro, iată că preţul mediu al lunii martie a crescut uşor până la 43.060 euro. Creşterea de 1.79% reprezintă o premieră a acestor ulti­mi doi ani şi ne duce cu gândul la o posibilă revenire a echilibrului pieţei. O altă creştere notabilă a fost reperată în cazul apartamentelor cu două camere, preţul acestora crescând cu 2.64% faţă de luna precedentă, până la un preţ mediu de 68.145 euro, faţă de 66.395 euro, preţul luni­i februarie.

Apartamentele cu trei camere sunt singurele de pe piaţă care şi-au păstrat trendul descendent, preţul lunii martie atingând nivelul de 92.803 euro, faţă de 94.228 euro – preţul lunii precedente, ceea ce ­denotă o scădere cu 1.51 % a preţului ­mediu solicitat iniţial de proprietari.
Revenind la creşteri neaşteptate, putem remarca diferenţa considerabilă de 4.34% în plus a preţului mediu solicitat pentru apartamentele cu patru camere. Se atinge în luna martie un preţ mediu de 118.826 euro, faţă de 113.887 euro în luna precedentă. Cât despre numărul ofertelor de pe piaţă, putem spune că acesta a crescut cu aproape 50% faţă de luna precedentă. Numărul cel mai mare de oferte s-a înregistrat la apartamentele cu două camere. Acesta a crescut de la 661 la 941 în doar o lună şi este urmat de numărul apartamentelor cu trei camere, ajuns la 684 de la 524, în februarie. Numărul garsonierelor scoase la vânzare în martie a fost de 486, cu 74 mai mult decât în februarie, iar cel al apartamentelor de patru camere a fost de 205, cu 55 mai mult faţă de luna precedentă.

Ne putem aştepta deja la o rată crescătoare a valorilor imobiliare?
Aşa cum luna martie a anului 2008 a fost luna decisivă în care a început procesul de scădere drastică a preţurilor, în acelaşi fel, luna martie a anului 2010 poate fi luna în care putem spune că preţurile s-au stabilizat. Cum vor fi preţurile luna viitoare nu poate nimeni să ştie, dar cu siguranţă nu vom mai asista nici la creşteri spectaculoase, dar nici la scăderi dramatice de preţuri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă