7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCredite în lei mai ieftine decât în euro

Credite în lei mai ieftine decât în euro

Dobânzile pentru creditele în lei şi euro se vor apropia foarte mult în următoarele 18 luni, în condiţiile în care va continua trendul de scădere a costurilor la împrumuturile în lei, iar cele în valută se vor scumpi ca urmare a creşterii ratei Euribor, consideră Radu Gheţea, preşedintele ARB, citat de Mediafax.

Euribor a stat la un nivel foarte jos. Părerea mea este ca în perioada crizei, în ultimi doi ani, Euribor a fost ţinut în mod artificial la un nivel foarte jos de către Banca Centrală Europeană şi a fost departe de nivelul de dobândă care trebuia practicat într-o economie europeană activă. Aţi văzut că a început să crească. Părerea mea este că la sfârşitul acestui an va fi foarte aproape de 2%”, a spus Gheţea. El a precizat că efectele imediate ale acestui proces vor fi resimţite de către consumatori în faptul că vor decide mai uşor să ia un credit. „Acum sunt convins că această diferenţă între dobânda la euro şi la lei face pe unii oameni să se gândească foarte mult până să ia un credit şi de multe ori să piardă oportunităţi tot gândindu-se care e mai bun, leul sau valuta”, a arătat Gheţea.

Dobânzi mari la depozite

Pe de altă parte, Gheţea crede că va fi destul de greu ca, pe partea de depozite, dobânzile să coboare până la nivelurile practicate de Uniunea Europeană.

„E un lucru pe care cu toţii il urmărim, să vedem o egalizare. În ceea ce priveşte dobânzile la pasive, la depozite, pe care noi le atragem, probabil că va fi destul de greu să ne apropiem de cele din Uniunea Europeană. În schimb, la active, acolo unde indexarea dobânzilor se face la Euribor, sunt nişte reguli clare din partea UE cum să folosim dobânzile în relaţia cu populaţia. Părerea mea este că acest trend de creştere a dobânzilor la euro şi reducerea dobânzilor la lei va duce undeva într-un orizont de 18 luni la o apropiere foarte mare a celor două dobânzi”, a mai spus Gheţea.

Băncile din România utilizează indicii Euribor şi Robor pentru a calcula dobânzile la creditele noi acordate populaţiei.

Dobânda Euribor reprezintă media ratelor la împrumuturile interbancare practicate de principalele bănci de pe piaţa europeană, iar ROBOR reprezintă media tranzacţiilor efective realizate într-un interval de 15 minute de către mai multe bănci din România autorizate să participe la formarea zilnică a ratei.

Se „scumpeşte” euro

Banca Centrală Europeană a majorat, în luna aprilie, rata dobânzii de politică monetară pentru prima dată după iulie 2008, de la nivelul minim record de 1% la 1,25%. Economiştii anticipează că până la sfârşitul anului rata dobânzii să continue să fie majorată în principal din cauza presiunilor inflaţioniste.

Totodată, Euribor a crescut treptat de la începutul acestui an, susţinută de aşteptările analiştilor pentru înăsprirea politicii monetare a BCE. Marţi, Euribor la trei luni se situa la nivelul de 1,434%, aproape de nivelul maxim din ultimii doi ani atins săptămâna trecută.

Pe de altă parte, BNR nu a mai modificat dobânda de politică monetară din luna mai 2010, rata situându-se în prezent la 6,25%. Dobânzile la creditele noi acordate de bănci s-au redus în ultimul an de la 12,59% în martie 2010 la 10,63% după primul trimestru al acestui an. Robor la trei luni a coborât de la 5,68% la finele lunii martie 2010, la 5,45% în prezent.

Cele mai citite

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...
Ultima oră
Pe aceeași temă