19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăComisia Europeană şi creditul ipotecar din România

Comisia Europeană şi creditul ipotecar din România

Comisia Europeană a prezentat ieri un proiect prin care se doreşte crearea în România a unei pieţe unice a creditului ipotecar, o zonă care va fi mai eficientă şi mai competitivă.  Comisia spune că acest lucru poate fi  realizat prin stabilirea unor condiţii de concurenţă egală pentru toţi creditorii.

Prin această directivă, consumatorii vor beneficia de o mai bună protecţie, mulţumită unor reguli stricte în materie de publicitate, informare precontractuală, consiliere, evaluarea a solvabilităţii şi rambursare anticipată. În plus, creditorii vor fi obligaţi să utilizeze un formular european standard de informare pentru a furniza informaţii personalizate consumatorilor, care le vor permite acestora să compare ofertele existente pe piaţă. Pasul următor îl reprezintă dezbaterea directivei de către Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri.

„Această directivă ar putea reprezenta salvarea multor consumatori români şi nu numai. Chiar dacă există o multitudine de factori implicaţi în decizia de acordare a unui credit ipotecar, se pare că prin comportamentul iresponsabil al unora dintre cei implicaţi a fost alimentată o politică de creditare excesivă. Consecinţa o reprezintă faptul că în prezent există mulţi cetăţeni europeni care au dificultăţi în a-şi plăti datoriile. Având în vedere aceste lucruri, incapacitatea de plată şi procedurile de executare silită sunt prezente în număr mare în prezent”, a declarat Razvan Resmeriţă, directorul Centrului European al Consumatorilor din România.

Principalul obiectiv al directivei îl reprezintă garantarea faptului că orice consumator care cumpără un bun imobiliar sau ia un împrumut garantat cu locuinţa sa este informat în mod adecvat asupra riscurilor la care se supune. De asemenea, proiectul Comisiei Europene are ca scop  ca toţi creditorii ipotecari să îşi exercite activitatea în mod responsabil. Propunerea de directivă acoperă toate tipurile de credit acordate consumatorilor în vederea achiziţionării unei locuinţe, precum şi unele din cele destinate renovării acestora. În acelaşi timp, sunt supuse noilor reguli şi toate împrumuturile oferite consumatorilor garantate prin ipotecă sau printr-o altă garanţie comparabilă.


Propunerea de directivă prevede:

¬ anumite cerinţe în materie de publicitate pentru creditele ipotecare. De exemplu, orice formulare susceptibilă de a crea consumatorilor false aşteptări în ceea ce priveşte disponibilitatea sau costul creditului va fi interzisă;
¬ reglementarea şi supravegherea adecvată a tuturor comercianţilor implicaţi în furnizarea de credite ipotecare către consumatori;
¬ principii privind autorizarea şi înregistrarea intermediarilor de credit (companii care informează şi asistă consumatorii în alegerea unui credit ipotecar şi care încheie uneori contractul de credit în numele creditorului) şi un sistem de paşaport european pentru aceştia (cu alte cuvinte, odată autorizat într-un stat membru, un intermediar de credit îşi va putea oferi serviciile pe tot cuprinsul pieţei interne);
¬ dreptul de acces al creditorilor la bazele de date cu informaţii asupra consumatorilor din alte state membre.

Creditorii şi intermediarii de credit vor fi obligaţi:
¬ să pună în permanent la dispoziţia consumatorilor informaţii generale asupra produselor pe care le propun;
¬ să furnizeze consumatorilor informaţii personalizate sub forma unui formular de informare standardizat. Acest formular va permite consumatorilor să compare ofertele diferiţilor creditori;
¬ să ofere explicaţii consumatorilor şi să respecte anumite reguli în cazul în care prestează servicii de consiliere;
¬ să evalueze solvabilitatea consumatorului pe baza informaţiilor furnizate de acesta;
¬ în cazul intermediarilor de credit, să publice anumite informaţii privind, de exemplu, identitatea acestora, statutul şi legăturile pe care le au cu respectivul creditor şi să facă public orice potenţial conflict de interese.

Consumatorii:
¬ vor beneficia de o creştere a numărului de informaţii în toate etapele procesului de contractare a unui credit, pentru a putea lua cea mai bună decizie;
¬ vor beneficia de existenţa unei dobânzi anuale efective (DAE) armonizate, similar cu ceea ce se prevede în directiva privind contractele de credit încheiate de consumatori, care le va permite să compare mai uşor atât informaţiile publicitare, cât şi informaţiile precontractuale;
¬ vor fi obligaţi să furnizeze informaţiile necesare evaluării solvabilităţii lor;
¬ vor avea dreptul de a rambursa anticipat creditul, în anumite condiţii care vor fi determinate de statele membre.

Iniţiative conexe

În paralel, Comisia a prezentat ieri un document de lucru aspra măsurilor şi practicilor naţionale utilizate pentru evitarea executării silite. Acest document conţine soluţiile găsite în celelalte state membre ale UE pentru a rezolva probleme legate de creşterea penalităţilor, evitându-se şi declanşarea executării silite atunci când acest lucru este posibil şi rezonabil. Unele dintre soluţiile propuse sunt: conciliere sau mediere, modificare a condiţiilor din contractul de credit, acordarea unui termen minim înainte de declanşarea procedurii de executare silită, mecanisme publice de ajutorare, furnizarea de consiliere independentă în materie juridică şi îndatorare, colectarea datelor şi raportare internă etc.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă