Dupa estimari preliminare, in 2009 serviciul pentru datoria externa globala ce trece in contul Romaniei (respectiv sumele reprezentand ratele scadente in anul in discutie plus partea ce revine de platit in anul cu pricina din dobanzile la intreaga datorie) a depasit 32 miliarde euro. Cu alte cuvinte, a fost necesar sa iasa din tara 32 miliarde euro pentru a acoperi platile din 2009 in contul datoriei externe, indiferent cui apartine aceasta datorie: stat, firme cu capital privat romanesc, populatie sau firme straine inregistrate in Romania. O suma nu numai fabuloasa in sine, dar, mai ales, disproportionat de mare la nivelul global al datoriei externe, care a ajuns, se pare, la circa 80 miliarde euro. Faptul arata o structura dezastruoasa a datoriei, cu o componenta aiuritor de mare pe termen scurt, ceea ce aglomereaza platile in contul rambursarii, generand servicii anuale enorme raportate la cuantumuri globale comparativ modeste ale datoriei.
Daca n-ar exista o datorie coplesitor de mare pe termen scurt, care aglomereaza rambursarile, si datoria ar fi formata aproape in totalitate din imprumuturi pe termen mediu si lung, atunci serviciul anual la o datorie globala de circa 80 miliarde euro n-ar depasi 10 miliarde euro. Componenta principala, de departe majoritara, a datoriei externe ce trece in contul Romaniei nu apartine unor entitati romanesti (fie ca este vorba de stat, firme cu capital autohton sau populatie), ci unor firme straine care au facut angajamente financiare externe din Romania, indeosebi la propriile societati-mama din Occident, pentru a-si finanta expansiunea in Romania. Fiind facute din Romania in strainatate, aceste angajamente trec ca datorie externa in contul Romaniei. Nu le plateste statul roman, dar platile afecteaza bilantul financiar al tarii.
Platile, de pilda, ale unor firme straine din Romania in contul angajamentelor lor in strainatate inseamna iesiri de fonduri din tara, care, daca nu sunt insotite de reinnoiri de angajamente (adica de noi intrari corespondente de fonduri), pot duce la naruirea leului sau la explozia inflatiei, indiferent ce fac cu platile lor ceilalti titulari de datorie, in frunte cu statul roman.
In cadrul acestei componente straine a datoriei externe se afla, de altminteri, si imensa datorie pe termen scurt care reprezinta potentialul incendiar al datoriei. Vreo treime din datoria externa a firmelor straine inregistrate in Romania este pe termen scurt. Este acea componenta care da volatilitate si vulnerabilitate. Oricum, aceasta enorma datorie pe termen scurt arata clar cam ce fel de expansiune urmaresc firmele straine sa aiba in Romania. Evident, din imprumuturi pe termen scurt nu se pot face investitii sau dezvolta afaceri stabile, ci numai speculatii dezavantajoase sau chiar ruinatoare pentru Romania pe curs sau pe dobanzi.
Extinderea aiuritoare a componentei straine a datoriei externe a Romaniei a avut loc in anii delirului 2004-2008. In anul de criza 2009 a intervenit un element nou. Finantarea externa, care intretinuse morisca delirului din 2004-2008, a fost stopata. Cresterea indatorarii externe – care fusese fabuloasa (circa 4 ori) in perioada 2004-2008 – ar fi trebuit si ea sa se opreasca. Aceasta insa – evident, cu mult mai slab – a continuat sa creasca, in virtutea mecanismului indatorarii noi pentru a se face fata platilor in contul datoriilor vechi. Mai mult, sub santajul ca-si reduc expunerea financiara pe Romania si deci pulverizeaza leul, firmele straine au fortat statul roman sa se imprumute extern (de la FMI-UE) spre a le aduce in tara finantarea de care fusesera private, in conditiile crizei, chiar din partea mamelor lor din Occident.
Imprumutul de la FMI-UE, din care pana la sfarsitul anului 2009 n-a intrat in Romania decat jumatate, a inlocuit in parte datoria pe termen scurt a firmelor straine cu datorii pe termen mediu si lung ale statului roman. In acest fel, obiectiv privind lucrurile, nu doar Romania la nivel global a intrat in colimatorul indatorarii pe mai departe doar pentru plata datoriilor vechi, dar si statul roman. Serviciul datoriei publice a sarit dintr-odata in 2009 cu peste 10 miliarde euro (de la numai 3,3 miliarde euro la 13,4 miliarde euro). si un nou salt al datoriei publice va interveni in 2010, cand va intra cealalta jumatate din imprumutul-mamut de la FMI-UE. Serviciul datoriei publice a ajuns sa reprezinte deja 40% din cuantumul global al datoriei.
Dobanzile la datoria publica au devenit cel mai baban post al capitolului de cheltuieli al bugetului. Acesta nu va avea de unde plati respectivele dobanzi. Singura solutie va fi indatorarea in continuare si mai profunda. Probleme gatuitoare vor fi, evident, din momentul in care va intra la plata insusi imprumutul de la FMI-UE. Concluzia este dramatica. Romania ca tara, dar si statul roman ca entitate specifica din ansamblu au ajuns deja – si lucrurile se vor adanci pe an ce trece – in situatia de a apela la indatorare externa doar pentru a face fata platilor in contul datoriilor vechi. Dramatic, pentru ca aceasta inseamna, de fapt, a nu mai putea recurge la finantare externa si pentru a te alege cu ceva din respectiva finantare!
