19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCNR anunţă că după 31 ianuarie ar putea recurge la blocarea tuturor...

CNR anunţă că după 31 ianuarie ar putea recurge la blocarea tuturor transporturilor comerciale

Conducerea Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR) a anunţat, la Arad, că oferă Guvernului un termen până la 31 ianuarie pentru rezolvarea mai multor revendicări, în caz contrar existând posibilitatea să recurgă la proteste naţionale care să ajungă până la blocarea tuturor transporturilor comerciale.
Augustin Hagiu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR), care s-a constituit joi, a declarat, într-o conferinţă de presă la Arad, că a fixat „un termen” pentru Guvern, care este sfârşitul acestei luni, privind rezolvarea mai multor revendicări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În ultimele patru luni, s-au depus materiale suficiente la sediul Ministerului Transporturilor şi au fost trimise şi către Guvern, legate de soluţiile pe care noi le dăm pentru salvarea acestui domeniu de activitate. Termenul limită fixat de noi este sfârşitul acestei luni”, a spus Augustin Hagiu, preşedintele CNR.

Conform sursei citate, nemulţumirile transportatorilor sunt legate atât de preţul carburanţilor, cât şi de legislaţie şi de interacţiunea cu autorităţile statului.
„Legat de preţul la motorină, insistăm să se ia atitudine şi să se aplice soluţiile pe care tot le-am prezentat. Pentru transporturile comerciale licenţiate dorim recuperarea unei componente din acciză de către transportatorul comercial”, a spus Hagiu.

Printre altele, CNR cere Guvernului să intervină pentru „eliminarea restricţiilor aberante, asigurarea infrastructurii rutiere pentru tranzitul celor mai importante zone ale României, plata banilor pentru transportatorii de persoane, asigurarea unui climat de concurenţă loială, eliminarea abuzurilor care se petrec la nivelul companiilor de transport”, a afirmat Hagiu.
Transportatorii se mai declară nemulţumiţi de nenumăratele controale ale instituţiilor statului şi de amenzile mari.

„Vrem un control unic, adică să se elimine cele şase, şapte tipuri de control practicate de autorităţile statului, respectiv ARR cu RAR, RAR cu Poliţia, Poliţia cu CNADNR, CNADNR cu Poliţia Economică, Garda Financiară cu… este o nebunie. Un transportator, într-o zi cu ghinion, poate fi oprit de cinci sau şase ori pe aceeaşi tematică. Şoferii sunt tot mai stresaţi, au ajuns să ceară control psihologic. Se dau amenzi de sute de milioane pentru nimic”, a declarat Augustin Hagiu.
Reprezentantul CNR a spus că este alături de persoanele care au anunţat pe internet că vor boicota un anumit furnizor de carburant, de la care nici transportatorii ar putea să nu se mai alimenteze timp de trei luni. Hagiu a spus că a calculat că, în acest fel, compania petrolieră boicotată ar urma să piardă un miliard de euro în trei luni.

Legat de protestele care ar putea fi organizate de CNR, Hagiu a spus că acestea pot fi similare celor care au avut loc în Grecia sau Spania.
„Se poate ajunge ca în acest an să ne manifestăm cum a făcut Grecia şi Spania în 2009, adică blocarea efectivă a tot ceea ce înseamnă transport comercial la nivel de ţară”, a spus Hagiu.
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) şi Federaţia Transportatorilor Europa au înfiinţat, joi, Confederaţia Naţională Rutieră, care reprezintă peste 4.500 de firme de transport de marfă şi persoane.

Asociaţia îşi propune eliminarea abuzurilor şi restricţiilor de orice fel, stabilirea unui mediu concurenţial şi recuperarea unei părţi din acciza la carburant, precum şi reducerea cuantumului rovignetei pentru transportatorii licentiaţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă