Omul de afaceri George Brăiloiu, care a cumpărat manuscrisele lui Emil Cioran, este doar unul dintre zecile de jucători pe cea mai tânără piaţă din România: cea a certificatelor de CO2.
Oricine poate tranzacţiona în România certificate de emisii de gaze cu efect de seră. După ce în ultimii doi ani companiile au vândut în exces astfel de certificate, se aşteaptă ca în 2011 piaţa să scadă până la 600 milioane de euro, de la un vârf de 800 de milioane în 2010.
Preşedintele firmei de investiţii financiare Vienna Investment Trust susţine că oricine poate investi în astfel de certificate apelând la un broker specializat sau cumpărând liber de pe piaţă. Se poate tranzacţiona prin brokeri care sunt membri ai bursei BlueNext, iar în România sunt doar două case de brokeraj care pot tranzacţiona direct pe această piaţă. De asemenea, o persoană fizică mai poate investi în certificatele de CO2 prin contractele futures de la Bursa din Sibiu. Companiile pot tran-zacţiona certificatele de emisii cu efect de seră prin Bursa Română de Mărfuri, dar şi prin intermediul OPCOM, dacă deţin un cont în Registrul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Surplus de certificate
„În general, sunt puţine persoane fizice care tranzacţionează certificatele de CO2. În peste 99% din cazuri sunt SRL-uri care fac astfel de tranzacţii şi care au în spate persoane fizice. Numărul acestor firme se situează în intervalul 15-20″, ne-a declarat Adrian Simionescu, managerul Vienna Investment Trust. În baza Protocolului de la Kyoto, „România are un surplus de 350 milioane de certificate (o unitate fiind egală cu o tonă de dioxid de carbon), iar vânzarea unei părţi din acestea pe piaţa internaţională ar putea aduce la bugetul statului până la 2,5 miliarde euro”, ne-a declarat Jean Constantinescu, director al Institutului pentru Studiul Folosirii Izvoarelor de Energie (IRE).
Tranzacţiile durează de doi ani
Cantitatea atribuită este proprietatea privată a statului. În schimb, cotele distribuite de stat către companiile poluatoare pot fi tranzacţionate, ceea ce se şi întâmplă de doi ani. „La sfârşitul anului 2008, după înfiinţarea registrului naţional, s-au putut tranzacţiona certificatele de CO2. În prezent nu este obligatorie intermedierea prin broker, de aceea este şi greu de estimat la cât se ridică piaţa”, ne-a declarat Adrian Simionescu. Potrivit estimărilor analiştilor, în 2010, în România, piaţa certificatelor de CO2 era de circa 800 milioane de euro, în urcare faţă de anul precedent (500 milioane de euro). Pentru anul 2011, estimările indică o piaţă în scădere la 500-600 milioane de euro. În România, cele mai multe tranzacţii cu certificate de CO2 sunt realizate de companii precum Vitol, Vienna Investment, RBS şi Saga Carbon. Profitul care se obţine în urma tranzacţionării unei unităţi de emisie de CO2 este de 0,7 euro, ceea ce reprezintă o marjă medie de profit de 4,4%.
Despre certificatele CO2
Un certificat de emisii de gaze cu efect de seră conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită.
Fiecare stat are dreptul să emită o anumită cantitate de CO2, înregistrată, tranzacţionată şi urmărită prin Registrului Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră.
Certificatele CO2 sunt scoase la vânzare de unităţi poluatoare şi pot fi cumpărate de persoane fizice sau juridice şi pot fi tranzacţionate liber pe piaţă.