7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCine a ieşit din recesiune şi cine a mai rămas

Cine a ieşit din recesiune şi cine a mai rămas

Industria şi exporturile au crescut atât de puternic încât au scos economia din recesiune. Celelalte sectoare fie continuă să scadă, fie abia acum se stabilizează.

Industria orientată spre export rămâne principalul vector de creştere economică pentru 2011. Vânzările şi comenzile noi din industrie sunt în creştere, după ce exporturile au înregistrat la sfârşitul anului trecut niveluri istorice. În schimb, sectorul const rucţiilor, care înaintea crizei era motorul creşterii economice, se află încă în impas, eventuale creşteri semnificative fiind aşteptate abia din 2012.

Faţă de trimestrul I al anului 2010, PIB-ul a urcat în primele trei luni cu 0,3% şi, raportat la ultimul trimestru al anului, creşterea a fost de 0,6%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Estimările Statisticii indică că România a înregistrat două trimestre consecutive de creşteri ale PIB-ului, ceea ce înseamnă ieşirea tehnică din recesiune. Varianta provizorie a PIB-ului pentru trimestrul I 2011 va fi publicată de INS în luna iunie.

2011/05/15//181303-image.png click pe tabel pentru a mări

În trimestrul IV din 2010, faţă de precedentele trei luni, PIB a înregistrat o creştere uşoară, de 0,1%. Estimările analiştilor privind evoluţia economiei pentru primul trimestru s-au situat în intervalul 0,1-1,1%. La jumătatea lunii aprilie, preşedintele Comisiei Naţionale de prognoză estima o posibilă creştere a economiei în trimestrul I de 0,5% faţă de trimestrul IV al anului trecut. De asemenea, şi preşedintele Traian Băsescu a anunţat în urmă cu o săptămână că din datele provizorii reiese o creştere economică în intervalul 0,4-0,6%. Traian Băsescu a atenţionat însă că acest lucru înseamnă „ieşirea din recesiune, nu din criză”.

Economia României a intrat în recesiune printre ultimele din Uniunea Europeană, însă la redresarea economică se află în prezent spre coada clasamentului.

România a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008, când s-a înregistrat scăderea PIB faţă de precedentele trei luni cu 0,1%. Apoi, în trimestrele care s-au succedat, PIB-ul a înregistrat scăderi, cu excepţia trimestrului II al anului trecut (cu un avans de doar 0,2%) şi creşterea din ultimul trimestru 2010.

CRESC

Industria. Vânzările şi comenzile noi din industrie au crescut în primul trimestru, comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, în special datorită avansului lansat de indus¬tria prelucrătoare (peste 25%). Şi pentru anul 2011 sunt estimate creşteri în majoritatea ramurilor industriale. Avansul din industrie s-a datorat într-o bună măsură şi creşterii exporturilor, care anul trecut au înregistrat un maxim istoric.

STAU

Comerţul, serviciile şi agricultura. Volumul cifrei de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut în primul trimestru pe fondul reducerii consumului populaţiei. Cifra de afaceri în sfera serviciilor a crescut, însă nu suficient pentru a recupera pierderile mari din perioada crizei. Cât priveşte agricultura, eventualele creşteri din acest an sunt legate de factorul climatic şi mărirea suprafeţelor cultivate.

SCAD

Construcţiile. Piaţa construcţiilor a scăzut şi în primul trimestru, iar reprezentanţii antreprenorilor spun că sectorul va da semne de revenire abia de anul viitor. Piaţa construcţiilor s-a plasat la 9,7 miliarde de euro anul trecut, în scădere cu 17% faţă de 2009 şi cu 37% comparativ cu 2008. Numărul angajaţilor s-a redus constant în ultimii trei ani, iar în 2011 sectorul construcţiilor nu va depăşi nivelul din 2010.

EVOLUŢIA ANUALĂ A PIB ÎN T1
ESTONIA +8%
LITUANIA +6,8%
FINLANDA +5,2%
GERMANIA +4,8%
AUSTRIA +4%
SLOVACIA +3,6%
OLANDA +3,2%
LETONIA +3,1%
BELGIA +3%
BULGARIA +2,5%
CEHIA +2,5%
FRANŢA +2,2%
UNGARIA +2,2%
M. BRITANIE +1,8%
CIPRU +1,7%
ITALIA +1%
SPANIA +0,8%
ROMÂNIA +0,3%
PORTUGALIA -0,7
GREECIA -4,8
Sursa: Eurostat

Cele mai citite

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă