După ce riscul obligaţiunilor de stat portugheze a crescut iar, chinezii au promis din nou sprijin financiar pentru Europa.
Moneda euro va depăşi criza deficitelor şi datoriilor de stat din zona euro şi va sprijini stabilitatea sistemului monetar internaţional, a declarat ambasadorul Chinei la Uniunea Europeană, Song Zhe, citat de Bloomberg. Consolidarea statutului euro va ajuta la „promovarea construcţiei unui sistem monetar global diversificat”, a declarat Song într-un comunicat apărut pe site-ul Ministerului chinez de Externe.
Uniunea Europeană este deja cel mai important partener comercial al Chinei, comerţul bilateral urcând în primele 11 luni ale acestui an cu 33,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 433,88 miliarde de dolari, potrivit datelor serviciului vamal chinez.
China este pregătită să-şi folosească rezervele valutare pentru a ajuta Uniunea Europeană (UE), care se confruntă cu o criză a datoriilor suverane, declarase anterior purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, scrie AFP, citată de Mediafax. „Suntem pregătiţi să ajutăm statele din zona euro să treacă peste criza financiară şi să-şi relanseze economia. Pe viitor, Europa va fi una dintre principalele noastre pieţe pentru investirea rezervelor valutare”, a afirmat purtătorul de cuvânt. Rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, se situau la sfârşitul lunii septembrie la 2.648 miliarde de dolari.
Portugalia aşteaptă banii
China este pregătită să investească 4-5 miliarde euro în obligaţiuni emise de guvernul portughez în primul trimestru al anului viitor, potrivit ziarului Jornal de Negocios. În toamnă, China făcuse o promisiune similară statelor foarte îndatorate din zona euro, dar amploarea intervenţiilor nu este cunoscută. Agenţia de evaluare financiară Moody’s a avertizat marţi că ar putea retrograda ratingul datoriilor Portugaliei cu una sau două trepte, din cauza costurilor mari de împrumut şi a perspectivelor slabe de creştere economică.
Inflaţie în China
Pe de altă parte, China are propriile probleme generate de decizia Rezervei Federale a SUA de a tipări bani.
Din cauză că yuan-ul este legat îndeaproape de dolar, decizia americanilor generează inflaţie în China.
Banca centrală a Chinei a majorat dobânda de politică monetară pentru a doua oară de la mijlocul lunii octombrie, la 5,81%, în încercarea de a tempera cea mai ridicată inflaţie din ultimii doi ani.
În ultimul an, preţurile au crescut în medie cu peste 5%, iar în cazul alimentelor, scumpirile au trecut în unele cazuri chiar şi de 10%.