Cel mai urât vis al economiştilor e pe cale să se împlinească: dilema pe care nici o politică economică n-o poate rezolva.
Managerii se aşteaptă, pentru această toamnă, la scăderea numărului de angajaţi, stagnarea activităţii şi creşterea preţurilor, potrivit anchetei de conjunctură a Institutului Naţional de Statistică pentru lunile septembrie-noiembrie, prima făcută după majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată. Activitatea din construcţii şi comerţ urmează să scadă, în timp ce activitatea din industrie şi servicii va fi stabilă, precizează INS. Practic, managerii se aşteaptă la ceea ce manualele de economie definesc drept „stagflaţie”.
Ce e stagflaţia
Stagflaţia, care înseamnă creşterea preţurilor şi a şomajului pe fondul stagnării sau scăderii economice, este cel mai rău deznodământ pentru o economie în criză pentru că nici o politică economică nu poate rezolva toate problemele în acelaşi timp. Astfel, dacă banca centrală ridică dobânzile pentru a tempera inflaţia trimite economia în colaps, iar dacă o reduce pentru a stimula economia face ca preţurile să intre într-o spirală de creştere. Ieşirea din această situaţie apare după ani de agonie sau, în cazul economiilor bolnave, după reforme de tipul terapiilor de şoc.
Când s-a mai întâmplat
România s-a mai aflat într-o situaţie de recesiune însoţită de hiperinflaţie în perioada 1997-1999, însă atunci structura economiei era complet nefuncţională. La nivel mondial, cel mai recent exemplu de stagflaţie generalizată a fost în anii ’70, după ce SUA au renunţat la standardul aur şi au început să tipărească dolari pentru a putea cumpăra petrolul scumpit de OPEC. Însă mulţi economişti avertizează că stagflaţia este pe cale să reapară, din cauza trilioanelor de dolari pompate de guverne pentru salvarea băncilor şi a economiilor. În mod normal, scăderea economică duce la scăderea preţurilor iar apariţia unei situaţii cum este stagflaţia poate apărea doar atunci când economia are probleme structurale sau când politica economică a statului este greşită.
Care sunt cauzele
În România, cauza creşterii de preţuri nu e politica băncii centrale, care practică o dobândă relativ mare de 6,25%, ci de inerţia inflaţionistă a ultimilor 20 de ani peste care s-a suprapus decizia Guvernului de majorare a TVA. Rata inflaţiei a crescut de la 5,86% în iunie la 7,14% în iulie şi la 7,58% în august. Creşterea preţurilor a fost mai mică decât aşteptările iniţiale, însă a devenit limpede că ţinta BNR de maximum 4,5% pentru sfârşitul anului este compromisă. Pe de altă parte, faptul că economia întârzie să iasă din recesiune ţine consumul la niveluri scăzute, mărind astfel şomajul. Iar măsurile de austeritate bugetară şi plata cu întârziere a datoriilor statului către firme accentuează această situaţie.
România trebuie să lupte cu toate problemele în acelaşi timp: creşterea şomajului, creşterea preţurilor şi blocajul economiei.
Analiştii avertizează că fenomenul stagflaţiei ar putea apărea şi în alte state europene.
