2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCazinoul din Constanţa intră în renovare, pe banii Ministerului Dezvoltării

Cazinoul din Constanţa intră în renovare, pe banii Ministerului Dezvoltării

Cazinoul a fost preluat de la Primăria Constanţa, de către Ministerul Dezvoltării şi au şi fost contractate expertiza tehnică şi expertiza energetică. Până la sfârşitul anului va fi gata şi autorizaţia de construcţie, dată la care se estimează că vor demara şi lucrările de reabilitare termică şi renovare.

Nu se ştie încă la cât se vor ridica lucrările de reparaţii, acest lucru fiind posibil doar după finalizarea expertizelor, care vor da mai multe informaţii despre starea tehnică a clădirii şi lucrările ce trebuie executate.

Până la sfârşitul anului va fi gata atât autorizaţia de construire, cât şi procedura de licitaţie şi alegere a constructorului, estimează Răzvan Murgeanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Durata estimată a lucrărilor de execuţie este de 24 luni, ceea ce înseamnă sfârşitul lui 2012. Atunci cazinoul va fi introdus în circuitul turistic, în incinta sa fiind prevăzute a se desfăşura simpozioane, conferinţe, evenimente de divertisment.

 
Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă