7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCând redevin avantajoase depozitele în lei

Când redevin avantajoase depozitele în lei

Doar promoţiile mai menţin randamentele economiilor la niveluri decente, însă tot sub inflaţie. Situaţia se va schimba însă începând cu jumătatea acestui an.

 

Dobânzile la depozite vor reveni pe un trend real pozitiv”, a declarat ieri Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. Potrivit acestuia, randamentele oferite de bănci pentru economiile în monedă naţională vor depăşi nivelul inflaţiei pe măsură ce preţurile se vor mai calma, adică după jumătatea acestui an. Economistul apreciază că o influenţă pozitivă asupra dobânzilor va avea şi Banca Naţională care, cel mai probabil, va alege să lupte cu inflaţia prin întărirea politicii monetare. „Pentru acest an vedeam posibilă o reducere a dobânzii de politică monetară, însă acum ne aşteptăm la menţinerea ratei şi chiar o majorare în 2012, până la 6,75%, în condiţiile în care economia va creşte şi se va apropia de nivelul potenţial”, a spus Anghel la prezentarea raportului „România – revenirea pe creştere”. Până atunci însă, o singură bancă oferă dobânzi de peste 8% la depozitele în monedă naţională în ce timp ce media pe sistem nu depăşeşte 6%, adică cu până la 2 procente sub nivelul inflaţiei. Chiar şi aşa, dobânzile sunt menţinute de sus mai ales de promoţiile care încă nu s-au încheiat şi pe care băncile ar putea alege să nu le continue.

Economia creşte peste aşteptări

Un alt semn că dobânzile ar putea fi mai mari de la jumătatea anului este faptul că economia dă semne de creştere peste aşteptări. BCR, de exemplu, şi-a modificat prognoza de creştere de la 1,2% la 2% pentru anul curent.

Anterior, în raportul din decembrie, BCR păstrase estimarea de creştere economică de 1,2% în 2011 şi de 2,3% în 2012. „Economia românească ar putea să avanseze cu circa 2%, dar nu excludem posibilitatea unei reveniri mai rapide în condiţiile în care investiţiile străine directe vor susţine mai bine procesul investiţional, iar guvernul va demara unele proiecte de investiţii în infrastructură”, crede Lucian Anghel.

El estimează că investiţiile private ar trebui să reprezinte baza relansării economice, dar consumul va înregistra o creştere mai lentă în 2011.
Depozitele în euro, mai puţin avantajoase

Randamentele oferite de bănci pentru economiile în monedă străină sunt în scădere nu doar din motive care ţin de politica băncilor (dobânzi mai mici), ci şi din cauze externe. Deprecierea euro faţă de leu este cel mai important dintre ele. Moneda naţională a câştigat aproape 18 bani faţă de euro de la începutul anului, consemnând o apreciere de 4,18%. Mai mult, doar în ultima lună, leul a câştigat 7 bani, apropiindu-se de pragul de 4 lei/euro.

În această privinţă, economistul-şef al BCR apreciază că moneda naţională va urma un parcurs stabil până la finele acestui an cu oscilaţii ale cursului în intervalul 4-4,2 lei/euro. Prognoza celei mai mari bănci locale pentru finele anului este de 4,1 lei/euro.

2011/04/19//177486-tabel.jpg

Schimbare de strategie?

În cazul în care pune în aplicare măsurile anunţate pentru descurajarea creditelor în valută, Banca Naţională va genera o modificare importantă în strategiile băncilor. Acestea ar fi nevoite să încerce să atragă cât mai multe resurse în monedă naţională pentru a putea continua procesul de creditare, iar această politică va conduce la creşterea dobânzilor pentru economiile în lei. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat recent că instituţia pe care o conduce pregăteşte măsuri de descurajare a creditării în valută pentru persoanele cu venituri în lei.

Cele mai citite

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă