7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBursa, dominata de Alumil

Bursa, dominata de Alumil

Sedinta bursiera de ieri a fost practic dominata de un singur eveniment, si anume intrarea la tranzactionare a unei noi companii. Este vorba despre Alumil Rom Industry, o filiala a companiei Alumil Group SA, grup industrial european implicat in industria de extrudare a aluminiului, lider in domeniul sau de activitate, care are unitati de productie foarte avansate din punct de vedere tehnologic.
Actiunile care se tranzactioneaza pe bursa in prezent sunt cele care au facut obiectul ofertei publice de vanzare, care s-a derulat pe parcursul lunii decembrie 2006. Datorita interesului foarte ridicat pe care l-a generat oferta respectiva, aceasta a fost suprasubscrisa de mai multe ori, astfel ca fiecare participant a putut achizitiona doar aproximativ o zecime din ceea ce si-a propus initial. Acesta este probabil si motivul principal pentru care in aceasta prima sedinta de prezenta efectiva la bursa a titlurilor Alumil (cu simbolul bursier ALU) interesul a fost din nou extrem de ridicat si, ca atare, volumul de tranzactionare si numarul de operatiuni efectuate au fost foarte ridicate. Pretul minim al zilei a fost de 8,0 lei, in vreme ce maximumul a fost de 9,3 lei. Nivelul maxim de pret de ieri echivaleaza practic cu o apreciere de peste 100% comparativ cu pretul ofertei din decembrie.
Volumul foarte ridicat de tranzactionare ridica insa cateva semne de atentie pentru zilele urmatoare. Ieri s-au transferat 3,57 milioane de actiuni, in vreme ce nivelul total al titlurilor liber tranzactionabile in piata este in jur de 6,25 milioane de actiuni, restul fiind inclus in portofoliile actionarilor greci semnificativi ai companiei si este greu de presupus ca vor fi scoase la vanzare in viitorul apropiat. Volumul de tranzactionare din aceasta prima zi reprezinta 57% din free-float, ceea ce previne asupra faptului ca, foarte repede, pe parcursul zilelor urmatoare, lichiditatea tranzactiilor cu simbolul ALU se va diminua semnificativ.

Iulian Panait
Iulian Panait
Iulian Panait - analist KTD Invest
Cele mai citite

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...
Ultima oră
Pe aceeași temă