19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBrandul turistic al României, prezentat la New York

Brandul turistic al României, prezentat la New York

Printre punctele enumerate în cadrul prezentării din New York s-au numărat diversitatea geografică, relieful cu atracţiile naturale, cultura şi tradiţiile populare încă active, vinurile româneşti, originea latină şi nu în ultimul rând mitul Dracula.

Simion Alb, directorul Biroului Naţional de Turism al României de la New York, a explicat cu această ocazie şi semnificaţia noului logo turistic al României, care va fi o componentă importantă a campaniilor de promovare turistică în viitor.

„Scrisul de mână doreşte să exprime autenticitate, ospitalitate şi veselie, forma literelor doreşte să simbolizeze relieful muntos-deluros, frunza verde semnificã rezervaţiile naturale, iar linia albastră este pentru Dunăre şi râurile cu care România este binecuvântatã. Iar accentul de pe litera «a» vrea să exprime unicitatea şi să facă trimitere la litoralul Mării Negre”, a spus Simion Alb.

Sorin Muntean, coordonatorul proiectului de brand turistic România, prezent la eveniment, a declarat pentru Mediafax că „prin lansarea acestui brand începe campania de promovare a turismului românesc, pe cele şase produse principale, dintre care primul este turismul cultural, iar celelalte sunt legate de natură: turism de aventură, eco-turism, agro-turism, turism balnear şi city break-urile”.

Logo-ul controversat al brand-ului de ţară, analizat de participanţii la întâlnire

„Logo-ul de ţară este foarte important în turism şi cred că modul în care România se exprimă prin acest logo este foarte sugestiv, pentru că o persoană avizată ştie că ceea ce vede reprezintă de fapt geografia României. Acum însă, urmează adevărată provocare pentru reprezentanţii României, să promoveze cu adevărat ceea ce se vede în logo”, a apreciat Jonathan Rekedal, din cadrul departamentului Technology Advertising al New York Times, prezent la întâlnirea de miercuri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă