9.4 C
București
marți, 5 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBode: Vom rediscuta cu FMI lista companiilor de stat care vor fi...

Bode: Vom rediscuta cu FMI lista companiilor de stat care vor fi privatizate sau listate la bursă

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a declarat vineri că Guvernul va rediscuta cu FMI lista companiilor de stat care vor fi privatizare şi listate la bursă, iar ordinea în care aceste societăţi vor fi vândute va depinde de propunerile intermediarilor selectaţi, informează Mediafax.

“Intermediarii ne vor spune ordinea în care le vom privatiza sau lista la bursă”, a afirmat Bode.

Acordul cu FMI prevede vânzarea integrală până la finele lunii aprilie a companiilor Oltchim şi Cupru Min.

De ademenea, Guvernul s-a angajat să facă oferte publice secundare, până la aceeaşi dată, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finele lunii martie, iar contractul pentru vânzarea Cupru Min va fi semnat vineri, 6 aprilie.

Luna aprilie este termen limită şi pentru selectarea intermediarilor la Poşta Română (pachet minoritar), Romgaz (15% din acţiuni), Electro Serv (pachet majoritar) şi Tarom (20% din acţiuni). Selectarea consultanţilor juridici pentru listarea a 10% din Hidroelectrica (prin majorare de capital), privatizarea Electrica Serv, listarea a 10% din Nuclearelectrica (majorare de capital), privatizarea Electrica Furnizare şi privatizarea CFR Marfă ar trebui finalizată de asemenea până la sfârşitul lunii aprilie.

Calendarul actual al privatizărilor spune că până la finele acestui an sau începutul lui 2013 vor fi scoase la privatizare Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia şi Elcen Bucureşti. Privatizarea CFR Marfă ar trebui finalizată până la finele lunii octombrie, iar oferta publică de la Tarom are ca termen sfârşitul lunii iunie, după care va fi selectat management privat.

Cel puţin 20% din acţiunile Poşta Română vor fi preluate de un investitor strategic până la jumătatea acestui an, iar listarea Hidroelctrica este prevăzută pentru cel târziu luna octombrie a acestui an. La Electrica Serv încheierea procesului de privatizare are ca termen jumătaea acestui an.

Ministrul Economiei a menţionat că în cazul listării unui pachet de circa 10% din acţiunile deţinute de stat la OMV Petrom vânzarea va depinde condiţiile de pe piaţă, precum şi de sugestiile intermediarului. Statul a eşuat anul trecut în încercarea de a vinde 9,8% din acţiunile companiei.

O delegaţie a FMI va veni la Bucureşti pe 24 aprilie pentru o nouă evaluare a acordului cu România, aceasta fiind ultima misune condusă de Jeffrey Franks.

România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro şi o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondială. Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.

Cele mai citite

Fermierii români renunță să mai folosească îngrășăminte, Faliment sigur

În România, devine tot mai greu pentru fermierii mici să facă agricultură, iar o mare parte dintre ei se îndreaptă către faliment, dacă...

Cristian Popescu Piedone lansează un sondaj pe Facebook pentru alegerile din București

Cristian Popescu Piedone, primarul din Sectorul 5, a stârnit atenția opiniei publice printr-o postare pe platforma de socializare Facebook, în care îndeamnă cetățenii...

Ministra Educației, Ligia Deca, este convocată de urgență de premierul Ciolacu. Deca a trimis Corpul de control la Școala Titulescu

Ligia Deca, ministrul Educației, se află în ziua de 5 martie la Guvern, unde a fost convocată de urgență de premierul Marcel Ciolacu. Întâlnirea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă