Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că a dispus verificări la toate ministerele privind proiectele UE, pentru a se asigura că nu vor exista probleme legate de facturile care trebuie transmise către Bruxelles, proiecte care aproape în totalitate sunt derulate de către autorităţile locale, potrivit Mediafax.
„Procedura de licitaţie publică se regăseşte la toate ministerele şi la toate ministerele am dispus această verificare, pentru a ne asigura că nu vom avea probleme cu facturile la Uniunea Europeană, deoarece aceste licitaţii, în 90% din cazuri, sunt derulate de autorităţile locale, consilii judeţene sau primării. Atunci, am dispus verificări pe orizontală şi pe verticală. Am dispus ca acele proiecte care au astăzi rambursări cu Uniunea Europeană şi se bazează pe licitaţii publice să facă obiectul evaluării”, a spus Boc.
Într-un comunicat transmis de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) se arată că măsura dispusa de premier de a se verifica implementarea tuturor proiectelor cofinanţate din fonduri structurale şi de coeziune aflate în derulare şi de a nu se mai trimite pentru moment la Comisia Europeană declaraţii de cheltuieli şi solicitări de rambursare are ca obiectiv principal protejarea alocărilor financiare destinate României.
„Prin acest demers preventiv, Guvernul îşi rezervă un interval de timp pentru efectuarea unor verificări suplimentare ale procedurilor de achiziţii publice derulate în cadrul proiectelor şi pentru aplicarea de corecţii financiare în cazurile în care se constată încălcări ale normelor comunitare şi naţionale în domeniu. Conform prevederilor regulamentelor comunitare în vigoare, în cazul identificarii şi aplicării de corecţii financiare la nivel naţional de către structurile de specialitate responsabile, fondurile europene vizate pot fi reutilizate în cadrul programelor operationale pentru finanţarea altor proiecte eligibile”, se mai arată în comunicat.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a adresat Guvernului rugămintea ca pentru moment România să înceteze să mai trimită facturi la decontare la Bruxelles, mai puţin pe agricultură, precizând că premierul a şi dispus o asemenea măsură.