Premierul Emil Boc a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii companiei americane Lufkin Industries, care doreşte să creeze o nouă unitate de tip Greenfield la Ploieşti, afirmând cu această ocazie că economia ţării îşi va reveni prin atragerea investiţiilor străine şi absorbţia fondurilor europene.
„Sprijinirea investiţiilor străine este o prioritate pentru Guvernul pe care îl conduc. Economia României îşi va reveni prin atragerea investiţiilor străine şi absorbţia fondurilor europene”, a declarat premierul Emil Boc, în cadrul întrevederii, informează un comunicat citat de NewsIn.
Preşedintele şi CEO al companiei Lufkin Industries INC., John Glick, a apreciat deschiderea Executivului român şi a prezentat pricipalele coordonate ale investiţiei care se va face în comuna Ariceştii Rahtivani, în judeţul Prahova. La întrevederea de la Palatul Victoria a participat şi Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton.