Cel putin din punctul de vedere al evolutiilor monedei nationale, 2005 a fost un an atipic in peisajul postdecembrist. Pe ansamblul anului, leul s-a apreciat, nu s-a mai devalorizat precum in anii precedenti, putand fi cumparat la sfarsitul anului doar cu mai multi euro sau dolari decat la inceputul anului. Cauzele sunt complexe, iar implicatiile au fost mai mult negative decat pozitive. In afara unei anumite contributii la combaterea inflatiei, aprecierea leului a produs practic numai daune. A incurajat importurile exact cand era cu totul si cu totul nepotrivit, caci acestea o luasera deja razna din cauza consumului stimulat fiscal prin introducerea cotei unice. A descurajat, dimpotriva, exporturile tocmai cand acestea aveau nevoie de ajutor pentru a mai echilibra cat de cat avantul importurilor.
Unul din efectele putem spune perverse ale aprecierii leului, interesanta in acest an, a fost trecerea pe pierderi a conturilor Bancii Nationale. Aceasta suporta integral costurile luptei impotriva inflatiei, care in Romania se duce, din pacate, aproape numai prin mijloace monetare. Banca Nationala matura sistematic piata de leii considerati in exces, cumparand bancilor leii contra dobanda. Operatiunea se numeste „sterilizare” si de la 2-3 miliarde echivalent euro in anii trecuti a ajuns sa reprezinte cam 6 miliarde euro in 2004, urmand a urca la circa 8 miliarde euro anul acesta in contextul liberalizarii contului de capital. Intrarile de valuta, stimulate de autorizarea lor libera, nu numai ca scad cursul valutelor in lei, dar inunda piata de lei pentru ca opereaza de fapt prin contrapartida lor in lei. Pe cat posibil, Banca Nationala a limitat amplitudinea „sterilizarilor” – lasand combaterea inflatiei pe seama aprecierii leului -, dar efectele grave ale aprecierii asupra deficitului extern au obligat-o sa se intoarca la formula clasica. Numai la inceputul lunii noiembrie a operat o interventie masiva pe piata in echivalent de peste doua miliarde dolari.
Atata doar ca aprecierea leului a rasturnat pur si simplu situatia in privinta acoperirii costurilor „sterilizarii”. Oficialii Bancii Nationale spun ca institutia in cauza da banii pentru „sterilizari”. Din ce ii da – din emisiuni monetare sau din altceva – nu prea este clar. Oricum, precizeaza oficialii bancii centrale, sumele nu sunt nici de la bugetul statului, nici din rezerve, nici din capitalul BNR. Ele formeaza, in bilantul BNR, pierderi operationale, care ar fi, potrivit aceluiasi bilant, acoperite de castigurile din reevaluarea in lei a rezervelor in valuta si in aur. Daca reevaluarea in lei poate sau nu poate fi considerata un castig real ramane o mare intre-bare. Numai ca problema a luat o intorsatura completa din cauza aprecierii leului. Pe ansamblul anului 2005, nu va mai interveni o devalorizare ca in anii trecuti, ci o apreciere a leului si, ca atare, si „castigurile” din reevaluari vor deveni pierderi.
FMI, in rechizitoriul facut recent cu ocazia suspendarii acordului cu Romania, a deplans, printre altele, aparitia in economia romaneasca a unor noi tipuri de pierderi, care ar ingrosa asa-numitele „deficite cvasifiscale” (dezechilibre intre cheltuieli si venituri publice, care nu sunt evidentiate in bugete, dar afecteaza conturile publice). In consecinta, FMI a sugerat – iar fostul ministru de Finante, dl Mihai Tanasescu, a preluat ideea, transformand-o intr-o propunere in atentia autoritatilor – ca sumele din privatizari, pana in prezent folosite exclusiv, tot la initiativa FMI, pentru plata datoriei publice, sa fie acum utilizate la acoperirea pierderilor Bancii Nationale din „sterilizari”, un fel de recapitalizare a Bancii Nationale.
Aceasta ar insemna insa sa se incalce atat legea de functionare a Bancii Nationale, cat si normele europene care interzic, in mod expres, relatii financiare intre bugetul de stat si banca centrala, stipuland fara echivoc independenta decizionala si financiara a acesteia din urma fata de guvern. Mai mult insa, s-ar presupune ca bilantul „sterilizarilor” va fi mereu negativ de acum incolo, urmand ca din reevaluarea rezervelor, precum in 2005, sa nu se obtina nimic si deci sa nu se poata acoperi din aceasta sursa costurile „sterilizarilor”. Cu alte cuvinte, s-ar presupune ca leul se va tot aprecia de aici inainte.
Sa fie insa leul chiar atat de grozav si minunat incat sa-l cautionam cu putinta de a spulbera de acum inainte in mod sistematic euro si dolarul? In ciuda faptului ca nu mai avem relatii pe baze de acord, ar trebui pus sa raspunda la aceasta intrebare FMI, care a lansat ipoteza leului in continua apreciere, de vreme ce a mentionat nevoia capitalizarii BNR, dar dupa care, exact dimpotriva, economia romaneasca si leul apar din perspectiva actuala mai degraba ca s-ar duce dracului decat sa se inalte mereu si mereu.
