Reducerea rezervelor minime obligatorii, anunţată voalat de guvernator şi anticipată de unii analişti, vine în condiţiile unui exces de lichiditate şi ignorând semnalele că băncile locale preferă să înapoieze liniile de credit băncilor-mamă decât să finanţeze economia.
Oficial, motivaţia acestei decizii este oferirea de lichiditate pe termen lung băncilor comerciale pentru ca acestea să impulsioneze creditarea (BNR oferă în acest moment lichiditate la discreţie, dar pe termen scurt – 7 zile -prin licitaţiile săptămânale Repo). Ce scârţâie în acest raţionament este ignorarea comportamentului de până acum al băncilor.
Acestea au preferat să ramburseze cu orice preţ liniile de creditare a băncilor-mamă, uneori mobilizând în acest scop chiar şi resursele atrase de la deponenţi, după cum arăta la sfârşitul anului trecut şeful supravegherii din BNR. În urmă cu o lună, Nicolae Cinteză, spunea textual: “Verificări recente pe care le-am făcut în sistemul bancar (…) arată că banii plecau prea rapid în afară, în condiţiile în care creditele nu se rambursau în acelaşi ritm. Adică banii trimişi în afară proveneau nu din rambursări de credite ci din surse interne atrase (…). Mi-aduc aminte că la analiza din septembrie aveam o scădere a surselor externe de vreo 5 miliarde euro şi ea era realizată din surse interne – 4 miliarde iar un miliard, provenea din trecerea de la RAS la IFRS”.
În plus, în acest moment piaţa bălteşte de lei iar timiditatea băncilor în a acorda credite ţine poate de altceva. De altfel, excesul de lei din piaţă era recunoscut recent chiar de şeful BNR. “Pe piaţa monetară Banca Naţională face ce nu face de regulă o bancă centrală: lansăm lichiditate în piaţă. Media de lichiditate este de două miliarde de euro, exces de lichiditate, dar toată economia este un covor peste care a fost o secetă, s-a făcut o pojghiţă, stă lichiditatea deasupra, dar nu vrea să intre în economie”. De ce ar vrea să intre pojghiţa în economie de această dată în loc să alimenteze în continuare conturile băncilor-mamă?
“Pentru a rezolva problema creditării, şi eliminarea «pojghiţei» este nevoie de o combinaţie de acţiuni care implică atât politica monetară, cât şi cea fiscală. Politica monetară trebuie să ofere finanţare permanentă pe termen lung, să relaxeze condiţiile de intrare pe piaţa bancară, dar şi de ieşire, şi să accepte o lege a falimentului personal. Politica fiscală trebuie să reducă impozitarea capitalului şi a forţei de muncă pentru a creşte solvabilitataea clienţilor potenţiali ai sistemului bancar, deoarece în acest moment nu putem să ne aşteptăm la o relaxare a condiţiilor de creditare din partea sistemului”, este de părere analistul Florin Cîţu.
Deja-vu?
Dacă BNR reduce rezervele minime obligatorii pe 8 ianuarie (în acest moment acestea sunt de 20% din resursele atrase de bănci la valută şi 15% la lei) şi oferă bani nesperaţi sistemului bancar se reeditează la o altă scară schema folosită în 2009: statul s-a împrumutat atunci de la FMI-CE pentru ca BNR să poată elibera o parte din RMO-urile băncilor (40% era RMO la valută în 2008). Anul trecut statul s-a împrumutat din pieţele internaţionale pentru ca rezerva valutară a BNR să nu se diminueze cu sumele rambursate în contul datoriei externe. Se va împrumuta din nou Ministerul Finanţelor în 2014 pentru ca reducerea RMO (cam 10 miliarde euro reprezintă sumele păstrate la BNR în lei şi valută) să nu diminueze rezerva valutară a Băncii Naţionale? Şi cine îşi asumă creşterea datoriei publice dacă băncile nu vor da în continuare credite în economie?
