2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBistriţa: Polițiștii au identificat trei persoane care ar fi comis o crimă...

Bistriţa: Polițiștii au identificat trei persoane care ar fi comis o crimă în urmă cu un an

După descoperirea unui craniu în localitate, expertiza genetică a stabilit că aparţinea dispărutului, iar în urma cercetărilor conduse de procurori s-a ajuns la suspecţi, care l-ar fi bătut pe bărbat până a murit, după care i-au tranşat trupul şi l-au aruncat într-un pârâu.

Cercetările pentru comirerea infracţiunii de omor au fost începute recent, după sosirea rezultatelor experizei genetice judiciare dispusă de poliţişti, care au găsit un craniu ce s-a dovedit a fi al unui bărbat de 40 de ani din localitatea Alunişul, dispărut în vara anului trecut.

Conform unui comunicat de presă remis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, în 21 iulie 2017, iubita victimei a sesizat dispariţia, iar în urma verificărilor, poliţiştii au dispus căutarea bărbatului la nivel naţional şi internaţional.

O lună mai târziu, pe raza localităţii a fost găsit craniul, care a fost expertizat, stabilindu-se că bărbatul a fost ucis. Astfel, cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

În ultimele zile, după cercetări la care au fost folosiţi inclusiv câini antrenaţi, anchetatorii au reuşit să identifice trei suspecţi. Primul audiat este un localnic de 33 de ani din Alunişul, iar ulterior s-a ajuns la ceilalţi doi suspecţi, un alt bărbat de 33 de ani din Alunişul şi o femeie de 31 de ani din Runcu Salvei. Ultimii doi erau plecaţi în străinătate, dar au fost aduşi în ţară şi preluaţi sub escortă, în cursul zilei de miercuri, din judeţul Arad.

”Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în cursul lunii iulie 2017, într-o locuinţă de pe raza localităţii Alunişul, cei doi bărbaţi, împreună cu femeia, l-ar fi lovit cu pumnii şi picioarele pe bărbatul de 40 ani, cu care ar fi consumat băuturi alcoolice. A doua zi, cei trei au constatat faptul că bărbatul de 40 ani a decedat, motiv pentru care au secţionat cadavrul, după care l-au aruncat într-un pârâu”, se arată în comunicat.

Cei doi suspecţi care erau plecaţi din ţară au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru omor şi profanare de cadavre sau morminte, urmând să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă. Al treilea suspect, primul bărbat identificat în acest caz, este cercetat în stare de libertate.

Cele mai citite

Alexandru Pop la Dinamo, transfer cu probleme! Unirea Dej nu este de acord cu mutarea

Alexandru Pop, atacantul dorit de Dinamo București, este în centrul unui conflict contractual, după ce Unirea Dej, care deține 50% din drepturile jucătorului, și-a...

Djokovic și Kyrgios avansează spectaculos în turul 2 la Brisbane în proba de dublu!

Novak Djokovic și Nick Kyrgios au făcut spectacol pe teren, calificându-se în turul 2 al probei de dublu de la Brisbane după o victorie...

Premierul Marcel Ciolacu face apel la companii: Plătiți corect sau plecați!

Ciolacu a subliniat că măsurile fiscale sunt necesare pentru a susține echitatea economică și pentru a crea un mediu favorabil dezvoltării țării Premierul Marcel Ciolacu...
Ultima oră
Pe aceeași temă