21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBCE este îngrijorată în privinţa independenţei băncii centrale din Ungaria

BCE este îngrijorată în privinţa independenţei băncii centrale din Ungaria

Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a exprimat joi „îngrijorarea referitoare la independenţa” băncii centrale din Ungaria, din cauza unui proiect de lege al autorităţilor de la Budapesta menit să reorganizeze instituţia, transmite AFP.

BCE a primit miercuri o nouă solicitare de opinie din partea guvernului ungar, în legătură cu un amendament adus proiectului de reformă.

Această nouă versiune a legii înaintată Parlamentului de la Budapesta pe 16 decembrie „conţine amendamente substanţiale în comparaţie cu o versiune pentru care BCE şi-a exprimat opinia la jumătatea lui decembrie”, se arată într-un comunicat al BCE.

Propunerea legislativă, contestată de banca centrală ungară, retrage, printre alte prevederi, dreptul preşedintelui instituţiei de a-şi numi adjuncţii, în avantajul primului ministru.

„Proiectul provoacă temeri că schimbările vor permite influenţarea procesului decizional în detrimentul independenţei băncii centrale”, potrivit BCE.

Independenţa băncii centrale este unul dintre criteriile care trebuie respectate de o ţară pentru a intra în zona euro.

Instituţia europeană este preocupată şi de proiectul de reformă constituţională privind fuzionarea băncii centrale cu autoritatea de supraveghere a instituţiilor financiare, pentru a crea o nouă instituţie, care nu a fost supus consultărilor.

Guvernul ungar a anunţat în noiembrie că vrea să reia discuţiile cu FMI şi CE pentru un nou program de finanţare externă, din cauza mediului economic dificil din Europa.

Reprezentanţii FMI şi CE au suspendat însă săptămâna trecută discuţiile neoficiale cu guvernul ungar, din cauza proiectului de lege privind banca centrală.

Negocierile oficiale dintre autorităţile Ungariei şi reprezentanţii FMI şi ai CE vor începe în ianuarie, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Olivier Bailly, informaţie confirmată şi de ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy.

Ministrul a reiterat totodată că Parlamentul va aproba o lege a băncii centrale care va ţine cont de propunerile BCE.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă