3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBăncile încep lupta pentru fermieri

Băncile încep lupta pentru fermieri

Prefigurata criză alimentară mondială readuce în atenţie sectorul agricol. Doar săptămâna aceasta băncile au lansat două produse dedicate fermierilor.

 

Sectorul agricol ar putea fi unul dintre cele mai profitabile din România, în contextul în care preţul alimentelor creşte de la o zi la alta. Până a ajunge însă să producă pe suprafeţe importante, fermierii au nevoie de finanţare.

Chiar dacă Uniunea Europeană oferă fonduri substan¬ţiale, aceşti bani nu pot fi accesaţi fără cofi¬nanţare (un aport al fermierului).

Aici intervin băncile care, cel puţin în ultimul an, au lansat mai multe produse dedicate fermierilor şi sectorului IMM.

BCR, BRD, Raiffeisen şi CEC Bank, adică cele mai importante patru bănci din România după nivelul activelor, finanţează prin diferite proiecte activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii.
Chiar ieri, BCR şi Raiffeisen, în parteneriat cu Fondul European de Investiţii, au anunţat că au la dispoziţie 315 milioane euro pentru finanţarea sectorului IMM, inclusiv a întreprinderilor care activează în domeniul agricol.

30 milioane euro este valoarea ajutoarelor de stat pe care le poate acorda Guvernul României fermierilor sub forma unor credite subvenţionate.

Ce oferă băncile
BRD a lansat ieri un credit pentru finanţarea nevoilor de trezorerie ale fermierilor. Împrumutul este garantat prin Fondul de Garantare a Creditului Rural şi poate avea o valoare de până la 80% din sumele ce urmează a fi primite de fermieri din subvenţii.
BCR Leasing, a lansat săptămâna aceasta „Fermier Suport”, un produs pentru achiziţionarea de utilaje agricole. Dobânda este de 7,9% pe an, comisionul de analiză este zero, iar asigurarea pe utilaje este gratuită timp de şase luni.

Raiffeisen şi CEC au deja în portofoliu un produs asemănător celui al BRD. Cu ajutorul unei adeverinţe eliberate de APIA fermierii pot accesa, de la una dintre cele două bănci, împrumuturi în cuantum de până la 85% din valoarea subvenţiei. Raiffeisen mai are şi un produs dedicat crescătorilor de bovine.
BCR, în cadrul unui program comun cu APIA şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, finanţează fermierii cu până la 70% din valoarea subvenţiei pe suprafaţă şi până la 90% din subvenţia APIA, în cadrul schemei de ajutor financiar pentru sectorul vegetal şi zootehnic.
CEC Bank, ultima bancă importantă deţinută majoritar de stat, are în portofoliu un credit pentru finanţarea capitalului de lucru destinat fermierilor. Produsul are o dobândă de 11% pe an la care se adaugă un comision lunar de 0,5% din sold. Creditul este garantat prin Fondul de Garantare a Creditului Rural şi nu presupune plata unui avans.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă