9.5 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAutoritatile din Brasov promit teren pentru Kraft in ceasul al 12-lea

Autoritatile din Brasov promit teren pentru Kraft in ceasul al 12-lea

» Compania a avertizat autoritatile ca va pleca din Brasov inca din 2005.

» Firma avea nevoie de un teren propriu pentru a-si dezvolta productia.

» Liderii sindicali de la Poiana merg la Viena pentru a opri plecarea Kraft.

Autoritatile din Brasov vor sa puna la dispozitia companiei Kraft Jacobs un teren mai mare, pe raza municipiului, pentru ca aceasta sa-si dezvolte activitatea si sa abandoneze planurile de relocare in Bulgaria. Intentia celor de la Kraft Jacobs de a gasi un nou amplasament pentru dezvoltarea activitatii de productie nu are legatura cu actuala criza financiara mondiala. De fapt, compania producatoare de dulciuri si-a manifestat intentia de a vinde cladirile fabricii inca din vara anului 2005. Asta deoarece atunci reprezentantii Kraft Iacobs au solicitat Primariei Brasov sa-si exercite dreptul de preemptiune pentru a cumpara cladirea si terenul unde functioneaza acum, dar si alte terenuri pentru dezvoltare. Mai ales ca uzina se afla intr-o zona centrala a Brasovului, cladirea principala unde isi desfasoara activitatea fiind considerata ca apartinand patrimoniului istoric al Brasovului.

 

Cum nu a existat nici un fel de reactie din partea autoritatilor locale, inca din 2005, stafful uzinei de dulciuri a avertizat  ca va pleca din Brasov. Avertismentul s-a concretizat in urma cu o saptamana, moment in care autoritatile locale din Brasov s-au aratat dispuse sa ofere un teren in oras, astfel incat compania sa isi poata extinde activitatea, si nu sa-si relocheze operatiunile in Bulgaria.
La finalul saptamanii trecute, primarul George Scripcaru, care s-a intalnit cu liderii de sindicat de la Kraft, a declarat ca ,,municipalitatea este dispusa sa le puna la dispozitie un teren mai mare pe raza municipiului". Numai ca primarul Brasovului, Scripcaru, a facut o gafa, atacand marca firmei. El a declarat: "Poiana era un brand inca inainte de venirea celor de la Kraft, pe care l-au folosit si l-au fructificat. Voi afla care este situatia juridica a acestui brand si voi face tot ce este legal permis pentru a-l mentine la Brasov", a spus acesta.

Intre timp, pe ,,fir" a intrat si presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, care a declarat ca ,,firma Kraft nu trebuie sa plece din Brasov. Daca municipalitatea nu doreste sa le acorde terenuri, noi le vom oferi in judet, pentru ca cei 400 de muncitori de acolo nu trebuie disponibilizati, deoarece au o medie de varsta de 48 de ani si sunt specialisti in domeniul lor de activitate".
Doi lideri sindicali de la fabrica de ciocolata Poiana  intentioneaza sa se intalneasca la Viena cu reprezentantii tuturor filialelor din Uniunea Europeana ale companiei Kraft pentru a discuta problemele fabricii din Romania. Kraft Foods Romania a anuntat saptamana trecuta ca va inchide pana la finalul anului viitor fabrica de ciocolata din Brasov, singura divizie a grupului Kraft in Romania, activitatea urmand sa fie relocata in alte fabrici ale companiei.

Doina Cavache, manager al Kraft Foods Romania, a explicat ca inchiderea fabricii din Brasov nu are nici o legatura cu criza. Ea a evocat stradaniile esuate ale companiei de a-si extinde capacitatile de productie.

Cele mai citite

Kamala Harris, după înfrângere: Nu este momentul să ne ridicăm mâinile, este timpul să ne suflecăm mânecile

Harris a spus că l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita și a promis că îl va ajuta să facă o tranziție pașnică a...

Bela Karoly, în stare gravă! Legendarul antrenor de gimnastică se luptă cu Alzheimerul

Starea de sănătate a lui Bela Karoly, fostul antrenor de gimnastică al echipei României și al Statelor Unite, se deteriorează grav, potrivit informațiilor furnizate...

Google a dezvăluit din greșeală noul AI de navigare web

Google a publicat accidental o inteligență artificială neanunțată oficial pe Chrome Web Store, care poate naviga pe internet în locul utilizatorilor, relatează BFM TV. Incidentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă