8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAurel Şaramet: „Vor fi resurse, pentru întreg anul viitor la PRIMA CASĂ”

Aurel Şaramet: „Vor fi resurse, pentru întreg anul viitor la PRIMA CASĂ”

Ştiu că asta este curiozitatea numărul unu, vor fi resurse, pentru întreg anul viitor din ceea ce noi am estimat cu privire la programul PRIMA CASĂ„, a declarat Aurel Şaramet, preşedinte al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), care se ocupă de gestionarea programului, la încheierea discuţiei cu premierul despre bugetul pe 2012.

„Discuţia pe care am avut-o în această seară cu preşedintele Fondului de Garantare se referă la bugetul anului 2012. În primul rând, vestea bună pe care am putut-o da preşedintelui Fondului a fost aceea că vom majora capitalul social al Fondului cu 250 de milioane de lei„, a declarat premierul Emil Boc.

În 2012, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM se va baza pe cele 250 de milioane de lei, dar şi pe alte fonduri.

Vor fi favorizate investiţiile către dezvoltare, aşa cum a anunţat premierul vis-a-vis de schimbarea modelului economic, de creştere în raport de susţinerea pe partea investiţiilor de dezvoltare. Vor mai fi şi alte soluţii pe care le analizăm, chiar vizând posibilitatea ca anumite costuri privind garantarea să poată fi redusă, dar nu vă pot da astăzi cifre„, a spus Aurel Şaramet, preşedinte al FNGCIMM.

 

Pe lângă PRIMA CASĂ, FNGCIMM derulează mai multe programe privind facilităţi de finanţare pentru firme şi întreprinzători.

 

 

Cele mai citite

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...
Ultima oră
Pe aceeași temă