Investitorii chinezi ar putea fi stimulaţi să investească în Europa de Est, inclusiv în România, ca urmare a acceptării Chinei în acţionariatul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acceptat intrarea Chinei în acţionariatul său. Acesta pare să fie un nou pas în îndeplinirea ambiţiilor autorităţilor de la Beijing de extindere a influenţei internaţionale a ţării. Ce presupune această mişcare de pe piaţa internaţională pentru ţara noastră? „În acest moment nu se poate distinge o influenţă directă asupra României a deciziei de a accepta China în acţionariatul BERD, dar în general, dacă banca cu sprijinul Chinei va avea mai multe resurse, va investi mai mult şi în ţara noastră. De altfel, România este o destinaţie importantă pentru BERD”, a precizat, pentru România liberă, analistul economic Aurelian Dochia. Acesta spune că este vorba despre o mişcare care are o importanţă politică şi care arată, pe de o parte, interesul Chinei pentru zona europeană, iar pe de altă parte, interesul Europei şi al BERD de a aduce mai aproape capitalul chinezesc. „De altfel, guvernele mai multor ţări europene, cum ar fi Marea Britanie, Italia şi Franţa, au făcut eforturi pentru a întâri relaţiile economice cu China. Evident că şi ţările est-europene, inclusiv România, sunt interesate să atragă fondurile din China. Această ţară are un excedent de capital pe care îl investeşte în străinătate”, a explicat Aurelian Dochia.
Şi Radu Crăciun, economistul şef al BCR este de părere că e un gest simbolic. „Nu cred că BERD era în deficit de finanţare ca să aibă nevoie de banii Chinei. Cred că se aliniază evoluţiilor şi din zona Fondului Monetar Internaţional, yuanul intrând în coşul drepturilor speciale de tragere alături de alte valute cu largă recunoaştere internaţională. Este vorba de acceptarea faptului că această ţară a devenit o putere economică la nivel mondial şi că acest nou statul este proiectat şi în zona pieţelor financiare şi a serviciilor financiare”, ne-a declarat Radu Crăciun.
Ţinta, investitorii chinezi
Chinei a obţinut astfel o participaţie simbolică, de doar 0,1%, şi un nou mijloc de extindere a prezenţei internaţionale, după măsurile recente de dezvoltare a legăturilor comerciale cu Europa şi Asia."Participarea Chinei la BERD deschide un număr semnificativ de oportunităţi pentru investiţii sustenabile ale companiilor chineze în regiuni unde activează banca", a declarat preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, într-un comunicat al instituţiei fiananciare. Economistul şef al BCR spune că investitorii chinezi tatonează de mai multă vreme Europa Centrală şi de Est. „Au fost acele forumuri economice organizate în România, Polonia şi China. Interesul există, iar prezenţa în BERD care este implicată în finanţarea acestei regiuni este o reflectare a acestui interes. Dar până la urmă va depinde de atractivitatea mediului de afaceri a ţărilor din regiune, inclusiv România, acesta determinând atragerea investiţiilor din China”, susţine Radu Crăciun.
Acţionarii băncii sunt 64 de ţări din întreaga lume, plus UE şi Banca Europeană de Investiţii. România este membră BERD din 1991, fiind una dintre fondatoarele băncii, capitalul subscris fiind de 144 milioane de euro. Statele Unite au cea mai mare valoare a capitalului subscris (3 miliarde de euro), pe locul doi plasându-se cu aceeaşi sumă, respectiv 2,6 miliarde euro, Italia, Germania, Franţa şi Japonia.
Până în luna septembrie a acestui an, BERD a acordat României un sprijin financiar în sumă cumulată de aproximativ 7 miliarde euro, în cadrul a 375 de proiecte, din care 63 % s-au îndreptat către sectorul privat. Banca a finanţat proiecte din sectorul energiei, instituţiilor financiare, industriei, agriculturii şi infrastructurii.