În februarie, anul curent, epopeica confruntare a magnatului Ioan Niculae cu justiția română a mai înregistrat un punct de final, asta după ce omul de afaceri a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel, la 5 ani de închisoare, Niculae fiind acuzat de corupţie în dosarul Interagro. Tribunalul Bucureşti îl condamnase inițial la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru instigare la evaziune fiscală, instigare la spălarea banilor şi cumpărare de influenţă, în dosarul în care, printre altele, miliardarul era acuzat că „a corupt” oameni de afaceri, funcţionari publici şi înalţi demnitari, pentru a promova o Hotărâre de Guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, acest lucru aducând holdingului său, InterAgro, un beneficiu de 600 de milioane de euro
Ioan Niculae a mai stat 6 luni în închisoare, din aprilie 2015 până în octombrie 2015, condamnat fiind la 2 ani şi jumătate într-un dosar cunoscut drept „Mită pentru PSD.”
Preluat de pe aeroport și dus direct în detenție după noua condamnare, Ioan Niculae lasă în urmă aceleași întrebări fără răspuns pentru Statul român, anume dacă sumele uriașe datorate de Combinatele sale chimice din întreaga țară vor fi vreodată recuperate și dacă cineva va răspunde pentru prejudiciile în cauză.
”România Liberă” a prezentat foileton, în edițiile precedente, radiografia stării actuale a ”imperiului chimic” controlat personal sau prin terți, de Ioan Niculae, alocând spații ample situațiilor de fapt de la fostele combinate fanion ale României, Donau Chem Turnu-Măgurele, Chemgas Slobozia, Viromet Victoria, Ga Pro Co Savinești și Nitroporos Făgăraș. Astăzi, am ajuns astfel la ultimul episod al itinerariului nostru printre ruinele fostei salbe de întreprinderi chimice falimentate după atingerea magnatului de la Zimnicea: Amurco Bacău.
Distrugătorul industriei îngrășămintelor chimice
Casa de Insolvență Transilvania (CITR) anunța în 2018 că jumătate din combinatele lui Ioan Niculae erau în faliment, iar, în 2019, presa ridica justificate semne de întrebare cu privire stabilitatea „imperiului” deținut de Ioan Niculae, în condițiile în care, plan mediatic, acesta demarase o operațiune amplă de anunțare a unui reviriment economic niciodată confirmat, după cum am arătat în edițiile anterioare.
Cu toate combinatele înscrise, în prezent, pe calea falimentului, în diferite stadii, în funcție de momentul în care au început procedura de insolvență, Niculae a primit din partea opiniei publice o hlamidă de distrugător al industriei îngrășămintelor chimice, în condițiile în care, în paralel, statisticile naționale îl clasau în mod frecvent în top trei moşieri ai României, cu un total de 49.000-50.000 de hectare administrate de InterAgro SRL şi InterAgro SA, firme aflate și ele acum în proces de reorganizare.
Salvarea combinatelor chimice printr-o firmă nou înfiinţată, care ar fi urmat să le finanţeze activitatea cu ajutorul contractelor de import de gaz la preţ mai mic decât cel oferit de producătorii de gaz din România, a rămas doar o poveste nematerializată, bună de umplut, în 2019 și 2020, paginile publicațiilor economice care încercau să anticipeze și revirimente, nu numai falimentări economice.
C.I.C Bacău întră pe mâna lui Ioan Niculae: 1997, începutul sfârșitului
Dat în funcțiune în 1975, sub titulatura ”Combinatul de Îngrăşăminte Chimice”, pentru combinatul chimic băcăuan privatizarea post revoluționară a însemnat și începutul declinului, la începutul anilor 2000 unitatea rămânând doar cu 1400 de angajați.
În 1997, CIC Bacău este privatizat și mare parte din acțiuni sunt preluate de la FPS, prin Contractul de privatizare 1485, de grupul InterAgro, al lui Ioan Niculae. În data de 25 decembrie 1997 se realizează preluarea efectivă, în condițiile asumării, prin contractul de privatizare, a unor investiții în valoare de 256 de miliarde de lei vechi, cele mai importante trebuind să fie realizate în rezolvarea problemelor de mediu. Aceste din urmă investiții nu au fost niciodată realizate. CIC a devenit Sofert SA, între 2000 și 2004, conform declarațiilor fostului director Neculai Mihai, combinatul primind investiţii de peste 180 de miliarde de lei vechi.
Cifrele dau impresia că, în 2005, Bacăul avea la dispoziție, după atâtea investiții, un combinat nou – nouț. Realitatea este că în acel an, și din pricina creșterii preţul la gaze naturale, la energie electrică şi apă, din cauza reducerii subvenţiile alocate agricultorilor pentru achiziţia de îngrăşăminte (fapt ce a dus la scăderea vînzărilor pe piaţa internă şi la oprirea temporară a sectorului de îngrăşăminte complexe), și scăderii cursului dolarului în raport cu moneda naţională care a dus la diminuarea competitivităţii îngrăşămintelor chimice româneşti în raport cu cele străine şi la pierderea piețelor de export, dar mai ales ca urmare a unor scheme financiare foarte bine cunoscute de Ioan Niculae, Sofert intră în insolvență, Consiliul de Administraţie al „Sofert” SA Bacău a depus la tribunal o cerere de deschidere a procedurii prevăzute de Legea 64/1995, ca urmare a constatării stării de insolvenţă a societăţii. Cu spectrul falimentului în apropiere, foarte multe dintre activele Sofert sunt mutate, printr-un contract de dare în plată pentru datorii la gaze, către alte firme aparținând grupului InterAgro, Viromet sau Amurco. În 2006, combinatul, cu instalațiile sale funcționale, devine Amurco Bacău, iar Sofert SA, cu lestul nefuncțional, intră, confortabil, în faliment.
Amurco 2015, faliment după faliment
Speranțele de repornire a combinatului chimic Amurco au început să se spulbere în 2013, când Grupul de firme Interagro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, mizând pe crearea unei probleme sociale apte să acționeze ca o presiune la adresa autorităților guvernamentale, anunțaca va rezilia contractele de procesare cu combinatului chimic, epuizând orice cale de menținere a finanțării. 2014 este anul în care Amurco, succesoarea Sofert, intră îninsolvență, ultimii săi angajați fiind disponibilizați, fără plata drepturilor salariale restante. Oamenii intră în greva foamei zile întregi, cerut sprijinul sindicatului și notificând autoritățile județene asupra faptului că nu mai au din ce trăi, după ce combinatul a fost oprit, iar angajatorul nu i-a plătit de trei luni. Principalul motiv invocat pentru oprirea combinatului a fost scumpirea gazului metan, materia primă de bază. Instalațiile au fost oprite tot din februarie 2014, ca urmare a datoriilor la furnizorul de curent electric. Deschiderea insolvenței s-a făcut la jumătatea lunii iulie 2014, cănd în combinat mai lucrau 218 salariați cu contracte individuale de muncă active, din care 121 personal TESA. Printre creditori, se afla ANAF – 80 de milioane de lei, Institutul de Studii și Proiectări Energetice – un milion de lei, Watch & Catch Security – 2,3 milioane de lei, Sanacovex – 550.000 de lei etc. Pe lângă salariați, mai exista încă 75 de creditori.
Povești de adormit băcăuanii
În 2019, susținând un proiect de lege promovat de Guvernul PSD-ALDE, care plafona, timp de 3 ani, prețul de vânzare în intern al gazelor, Ioan Niculae anunța redeschiderea activității ăn cele 6 combinate chimice ale sale, inclusiv la falimentarul Amurco.
Un an mai târziu, Niculae relua poveștile pe temă, anunțând că doar importul și montarea unei piese din Italia mai desparte Bacăul de, chipuriule, popularul deziderat al redeschiderii combinatului. În același timp, lichidatorul judiciar al societății, Sierra Quadrant SPRL Bacău, organiza mai multe licitații pentru valorificarea bunurilor imobile și mobile ce formează activul principal al societății falite, prețul de pornire la licitație fiind scăzut treptat, ajungând în final la 50% din valoare. Cum fără finalizarea acestor licitații orice redeschidere era doar o poveste, cu atât mai ciudată a fost respingerea unora dintre ofertelor formulate.
Astfel, deși lichidatorul Sierra Quadrant arăta că societatea nu este atractivă datorită obligațiilor de mediu, dar că inclusiv Ioan Niculae poate participa la licitație, au existat entități interesate în achiziționarea activelor AMURCO, precum Nysay Expert SRL București și Viromet SA Victoria, din Brașov. Mai mult, Asia Prodesign SRL Găiești din Dâmbovița a formulat o ofertă de achiziție în bloc a platformei AMURCO la prețul de 2.100.000 euro, dar oferta a fost respinsă de creditori în mai 2020, precizându-se că platforma industrială a fost evaluată la 10.259.000 euro și în prezent este scoasă la licitație. Ulterior, lichidatorul o nouă ofertă de cumpărare a activelor AMURCO SRL din partea societății North Chemical Complex SRL Giurgiu, la prețul de aproximativ 1,5 milioane euro.
Rămâne de văzut ce vor decide în viitor creditorii, având în vedere faptul că, la ultima lor întîlnire, când a fost supusă aprobării casarea bunurilor nevalorificate în cadrul licitațiilor organizate de lichidator, cel care a fost împotrivă a fost nimeni altul decât Ioan Niculae…
