7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAmenzi uriașe pentru nerespectarea proprietăţii private

Amenzi uriașe pentru nerespectarea proprietăţii private

Municipalitatea a fost obligată la plata unor daune având la bază demersurile celor ce nu sunt lăsaţi să îşi construiască nimic pe proprietăţile lor private deoarece prin vechiul PUG terenurile le-au fost încadrate drept parcuri, spaţii verzi sau baze sportive.

Mai grav, sunt deja situaţii în care municipalitatea, pentru că nu a emis un nou PUG care să schimbe încadrarea unor spaţii verzi private, este pusă să achite o contravaloare a lipsei de folosinţă a terenurilor.

Amendată chiar personal, cu o reţinere de 20% din salariu, pentru că nu a vrut să emită o hotărâre de încadrare urbanistică, primarul Gabriela Firea tot nu dă semne că înţelege gravitatea lucrurilor.

Din iunie 2016, de când a fost aleasă primar, Firea nu vrea să semneze ordinul pentru demararea celei de-a doua etape prin care consorţiul format din Universitatea de Arhitectură Bucureşti şi alte cinci firme să realizeze efectiv noul PUG. Indirect, este o acceptare tacită la plata unor despăgubiri ce sunt suportate, în final, de cetăţean.

Primarul, amendat personal pentru nerespectarea legii

După ce au cerut în zadar să li se permită să îşi construiască ce vor pe proprietăţile lor, dar nu li s-a aprobat deoarece, conform Planului Urbanistic General elaborat în anii 1999-2000,  terenurile lor au fost încadrate în categoria parcurilor, a spaţiilor verzi şi bazelor sportive, zeci de bucureşteni au obţinut în instanţă sancţionarea municipalităţii.

Anul trecut, la data de 10 mai, Tribunalul Bucureşti o amenda personal pe Gabriela Firea  cu o reţinere de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi în care întârzia să schimbe încadrarea urbanistică pentru un teren în suprafaţă de 1.838 de metri pătraţi de pe Şoseaua Gheorghe Ionescu Siseşti nr. 273.

În acelaşi timp, Primăria Capitalei era şi ea obligată la plata sumei de 100 de lei tot pentru fiecare zi de întârziere.

“Anulează în parte PUG al Municipiului Bucureşti aprobat prin HCGMB nr. 269/2000 cu privire la încadrarea în zona spaţiilor verzi publice cu acces nelimitat, subzona V1A parcuri, grădini, scuaruri şi fâşii plantate publice, a terenului intravilan în suprafaţă totală de 1.838 mp aflat în proprietatea reclamantului şi intervenientelor. Obligă pârâtul CGMB să emită o hotărâre prin care să încadreze urbanistic terenul în subzona L1A locuinţe individuale şi colective mici, cu maximum P+2 niveluri, situate în afara perimetrului de protecţie“ era obligaţia Primăriei Capitalei.

Atunci, Firea nu şi-a recunoscut vinovăţia, anunţând că urma să atace cu recurs hotărârea Tribunalului Bucureşti. În faţa presei s-a susţinut chiar faptul că instanţa de recurs ar fi admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Municipiului Bucureşti prin primarul general, prin urmare primarul general nu avea calitate în acest dosar.

De teama penalităţilor, s-a aprobat urgent un PUZ

Total neadevărat. Dovedit şi de faptul  că, cinci luni mai târziu, la data de 19 octombrie 2017, Curtea de Apel respingea, în dosarul 7263/3/2017, ca nefondat recursul promovat de Firea. Definitiv.

Spre deosebire însă de tonul şi mesajul asumate în discursul public, s-au luat imediat măsuri după ce s-a instituit amenda pe salariul primarului Firea. La data de 16 mai 2017, la şase zile de la emiterea sentinţei Tribunalului Bucureşti de amendare, Direcţia Urbanism înainta un raport de specialitate în vederea emiterii de către Consiliul General a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care să reglementeze încadrarea terenului din  Şoseaua Gheorghe Ionescu Siseşti nr. 273. Însăşi Gabriela Firea semna şi expunerea de motive şi înainta spre dezbatere şi adoptare propunerea de adoptare a respectivului PUZ.

Aşadar, până la urmă s-a putut ieşi din încurcătura birocratică prin care proprietarilor le era interzis să construiască ceva pe terenul lor deoarece PUG-ul vechi din anii 1999-2000 stabilea că acolo este un parc. Gabriela Firea a fost contactată de RL pentru un punct de vedere, dar până la închiderea ediției nu am primit niciun răspuns.

Alte trei sentinţe au impus Primăriei Capitalei reîncadrarea juridică

O istorie identică au avut şi unii proprietari de pe Șoseaua Aeroportului şi de pe strada Constantin Godeanu. Ani de zile au cerut municipalităţii să ridice interdicţiile impuse asupra terenurilor lor, însă fără rezultat.

Deşi au arătat că în PUG-ul din 2000 proprietăţile lor au fost greşit încadrate ca având destinaţia de „complexe şi baze sportive – subzonă V3B”, în fapt fiind terenuri din categoria de folosinţă curţi-construcţii, Primăria Capitalei a refuzat, de bunăvoie, să rectifice greşeala.

A fost nevoie de judecata Curţii de Apel şi a Tribunalului, care, prin deciziile 99/18.01.2016, 8132/5.11.2016, 4626/10.10.2016, au impus Primăriei Generale şi Consiliului General să reîncadreze urbanistic proprietăţile în discuţie.

După ce ani de zile i-a blocat pe proprietari şi a susţinut aberaţia desfiinţată de judecători potrivit căreia municipalitatea poate impune unui proprietar privat să întreţină pentru binele public un parc, spaţiu verde sau bază sportivă pe terenul lui, municipalitatea a promovat apoi în regim de urgenţă emiterea de noi PUZ-uri.

În luna mai 2017, Gabriela Firea le cerea consilierilor generali, explicându-le că a pierdut în instanţă, să voteze favorabil PUZ-urile pentru Şoseaua Aeroportului şi pentru strada Constantin Godeanu. Acestea au fost însă cazuri fericite în care Primăria a scăpat doar cu obligaţia reîncadrării urbanistice, fără să mai achite despăgubiri pentru refuzul de a permite proprietarilor să îşi edifice construcţii pe terenurile lor.  

Dreptul la proprietate, doar un „moft“ pentru edili

Atitudinea pasivă a Primăriei Capitalei în ce priveşte emiterea unui nou regulament urbanistic al oraşului a dus şi la obligarea la plata unor despăgubiri. Tot pentru că a refuzat să accepte dreptul la proprietate al unui cetăţean ce deţinea o suprafaţă de 3.300 de metri pătraţi pe strada Vulcan judeţul nr. 20-26, municipalitatea a fost obligată la plata sumei de 194.189 de euro reprezentând „contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în perioada 2009-2011”. Altfel spus, nu l-a lăsat pe proprietar să îşi obţină o autorizaţie de construcţie pentru proprietatea personală. Motivaţia a fost aceeaşi, că respectivul teren este încadrat în zona V1A – parcuri, chiar dacă Legea 135/2014 şi decizia Curţii Constituţionale 1416/2008 au stabilit că terenurile înscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcții aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice nu pot fi inventariate sau declarate ca spaţii verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere. Pentru a stinge obligaţia de a achita daunele de aproape 200.000 de euro, primarul Gabriela Firea a anunţat în iulie 2017 că a ajuns la un acord cu proprietarul, oferindu-i acestuia, la schimb, un alt teren cu o suprafaţă mai mare. A fost însă un caz fericit.

La data de 4.11.2016 judecătorii au dat câştig altor reclamanţi, ce deţineau terenuri în perimetrul Parcului Verdi, obligând Primăria Municipiului Bucureşti la plata altor sute de mii de euro cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă a terenurilor pentru perioada noiembrie 2011-ianuarie 2015. La această sumă s-a adăugat şi dobânda legală. Plus o despăgubire de 2 euro/mp pentru fiecare lună, începând cu luna ianuarie 2015, cât timp se menţine regimul juridic actual de parc al terenurilor. Ceea ce înseamnă câteva milioane de euro, pe care Primăria Capitalei le plăteşte din bugetul public pentru încăpăţânarea de a nu emite un nou Plan Urbanistic General care să fie în acord cu prevederile legale.

Promisiune hazardată

Pentru a nu mai fi obligată de instanţe la plata unor despăgubiri uriaşe, Primăria Capitalei are doar câteva soluţii. Fie expropriază terenurile ce au acum statut de parcuri şi spaţii verzi, fie propune proprietarilor schimburi, ori, printr-un regulament urbanistic nou, le încadrează corect.

Deşi nici nu expropriază, nici nu finalizează PUG-ul, Firea promite bucureştenilor că va păstra neatinse toate spaţiile verzi ale Capitalei. O promisiune cel puţin hazardată.

Cele mai citite

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...
Ultima oră
Pe aceeași temă