» AVAS urmeaza sa elaboreze un act normativ pentru finantarea intreprinderilor aflate in impas.
» Schema de ajutor din partea statului trebuie avizata de Consiliul Concurentei si Comisia Europeana.
Pentru sustinerea intreprinderilor romanesti afectate de criza financiara, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) pregateste un act normativ pentru acordarea de ajutoare de salvare. Schema de ajutor financiar trebuie avizata de Consiliul Concurentei si notificata catre Comisia Europeana. Suma totala pentru ajutorarea intreprinderilor romanesti este de aproximativ 100 milioane euro, sursa de finantare urmand sa fie asigurata, cel mai probabil, de AVAS, Ministerul Economiei si Finantelor fiind ordonator principal de credite.
Imprumut pe sase luni
Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea este una dintre intreprinderile pentru care AVAS doreste sa elaboreze un plan de sustinere, inclusiv prin contractarea unui imprumut. Teodor Atanasiu, presedintele AVAS, a declarat recent ca "se incearca un plan de revitalizare a societatii si, daca va fi nevoie, va fi propusa si o infuzie de capital sub forma de imprumut, deci un ajutor de salvare, cum se numeste in legislatia europeana".
Constantin Roibu, director general la Oltchim, a precizat ca a avut loc o prima discutie cu reprezentantii AVAS pentru o astfel de finantare. "Suntem interesati sa obtinem niste finantari pentru sustinerea productiei. Din cate am discutat, ar putea fi vorba de un imprumut pe durata a sase luni. Banii se returneaza la finalul intervalului stabilit, deci nu este vorba de un ajutor de stat, ci de un imprumut de salvare", a mentionat Roibu.
Activitatea companiei a fost afectata in primele noua luni, printre altele, de scumpirea petrolului, care a determinat cresteri de preturi la produsele derivate utilizate ca materie prima, precum si la energia electrica. Datoriile totale ale Oltchim totalizeaza circa 500 milioane de euro, din care creanta AVAS este de 140 milioane de euro.
Si Celrom e pe lista
O alta intreprindere pentru care AVAS pregateste o schema de sprijin este Fabrica de celuloza si hartie Celrom din Drobeta Turnu Severin. "Discutiile cu AVAS pentru obtinerea de finantari dureaza de circa patru luni. Pentru ajutorul de salvare, care este de fapt un credit, se fac in prezent demersuri, se intocmesc documentatiile catre AVAS, apoi cei de la Autoritate, care au un departament specializat, vor evalua necesitatea si oportunitatea unui astfel de ajutor, ce trebuie aprobat de Consiliul Concurentei", a declarat Vasile Fanea, director general la Celrom. AVAS detine pachetul majoritar din intreprinderea de celuloza si hartie din Drobeta Turnu Severin.
Problema
» Banii AVAS, un mister
Actul normativ pentru acordarea de ajutor de salvare intreprinderilor aflate in dificultate din cauza crizei urmeaza sa fie initiat de AVAS, au precizat reprezentantii Biroului de presa al institutiei. Probabil, sursa de finantare va fi asigurata de AVAS. In primul semestru AVAS a incasat din activitatea de recuperare a creantelor statului suma de 72,5 milioane lei (aproximativ 19,4 milioane euro).