Cu prilejul anuntului ca, in urma acceptarii concluziilor anchetei Comisiei Europene cu privire la ajutorul de stat, Ford preia efectiv uzinele de automobile de la Craiova, dl Atanasiu, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a spus ca momentul implicarii investitionale a trustului american in Romania marcheaza debutul "celei de-a doua industrializari a tarii", sintagma dupa care au urmat consideratiile de rigoare despre caracterul solid si eficient al acestei industrializari realizate in conditiile economiei de piata, prin comparatie subinteleasa cu "cea dintai industrializare" – nementionata ca atare, dar considerata probabil fortata si ineficienta – de pe vremea economiei comuniste de comanda.
Ideea "celei de-a doua industrializari a tarii" nu este una originala a d-lui Atanasiu si reluarea ei de catre domnia sa dintr-o dezbatere ce a avut loc mai de mult in presa de specialitate (vezi Ziarul Financiar/ Piata Financiara) nu-i confera vreo greutate profesionala, caci, evident, o autoritate birocratica nu poate tine locul unei autoritati in materie.
Desigur, nimeni nu poate minimaliza impactul pozitiv major al implicarii Ford in industria din Romania, dar, chiar daca il adaugam celui al implicarii Renault, nu se depaseste masa critica de schimbare necesara pentru a se vorbi de o (re)industrializare a tarii. O asemenea masa critica ar putea fi depasita doar daca proiectele unor Mercedes sau Mitsubishi de implicare in Romania s-ar materializa.
Pana atunci raman argumente puternice, care se opun folosirii cu lejeritate a acestei sintagme atat de incarcate de semnificatii si care nu ar trebui lasata sa aiba soarta atator altora similare pe care politica le-a varat, din interese diverse, in derizoriu.
Indiferent cum este apreciata "prima industrializare" a tarii, aceasta a fost urmata in perioada postdecembrista de o dezindustrializare care si fizic, si mental nu s-a incheiat. Industria romaneasca, buna sau rea, cum a fost, a pierdut cel putin 3,5 milioane de locuri de munca in perioada postdecembrista, fiind practic singurul sector pierzator net din acest punct de vedere. Industrii cu anumite pozitii internationale au fost lichidate din lipsa de capitalizare. Din nepricepere sau rea-vointa, s-au pierdut piete externe. Devalizari masive au dat lovituri de gratie in industrii care abia mai palpaiau. Privatizarile-reusita in industrie au putut fi numarate doar pe degete, in timp ce privatizarile-esec, cu miile. Restructurarea in industrie nu este un proces cat de cat finalizat. Rata de iesiri de forta de munca din industrie este probabil inca mai mare decat cea de absorbtie de forta de munca in industrie, in ciuda unor investitii mai alerte in ultimii ani. si, probabil, inca ani de-acum incolo aceasta situatie se va perpetua. Productivitatea muncii in industrie creste nu pe seama sporirii productiei, ci, preponderent, pe seama reducerii de personal. Exodul masiv de forta de munca a venit sa se adauge acestei situatii, industria fiind acum confruntata structural cu o criza de cadre calificate. Nemaipunand la socoteala ca industria continua sa fie desconsiderata de te miri cine, altminteri vargaleti cu staif!
Semnalele pozitive din industrie si indeosebi din industria de export – cele avute in vedere in general in interpretarile optimiste – sunt certe si incontestabile. Dar sa nu ne amagim: respectivele semnale nu constituie, dintr-un anumit punct de vedere, decat rezultatul unei deplasari a lohn-ului dinspre industria textila inspre cea auto, ceea ce, fara indoiala, reprezinta un pas inainte, dar ar fi poate prea mult sa-i atribuim acesteia semnificatii pe care nu le are! Deocamdata aceasta e situatia. Ce va fi vom vedea! si, in functie de situatie, urmeaza sa apreciem.
Dupa cum se vede, "a doua industrializare a tarii" este pusa integral pe seama impactului investitiilor straine. Credem insa ca numai acestea nu pot asigura industrializarea sau reindustrializarea unei tari. Ele pot fi un adjuvant al investitiilor interne, in absenta carora sau in conditiile slabiciunii carora nu prea se poate vorbi de o reala si durabila (re)industrializare a unei tari. Inevitabil, investitiile straine se orienteaza doar catre segmentele de mare si rapida profita-bilitate – si, nu intamplator, cele actuale se indreapta cu predilectie catre sectoare precum cel bancar, cel imobiliar sau de retail –, in timp ce o industrializare are nevoie de investitii serioase in infrastructura, in energetica, in industriile de echipamente, unde profitabilitatea apare dupa perioade indelungate, unde capitalul strain nu prea se inghesuie si unde deci participarea capitalului autohton, inclusiv a celui public, este indispensabila si unde deocamdata aceasta participare este minunata, dar lipseste aproape cu desavarsire.
