-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă2014, anul amenzilor-record pentru bănci

2014, anul amenzilor-record pentru bănci

Băncile din Europa şi Statele Unite ale Americii au plătit, în 2014, amenzi în valoare totală de aproape 65 de miliarde de dolari, în creștere cu 40% față de 2013, potrivit unui raport al grupului Boston Consulting, citat de The Wall Street Journal. Valoarea totală a penalităţilor pe care le-au dispus autorităţile de reglementare din Europa şi SUA în 2014 este cea mai mare din istorie.

Amenzile au fost date pentru o serie de nereguli, cum ar fi manipularea pieţei valutare sau a dobânzilor şi efectuarea de tranzacţii cu ţări aflate pe lista sancţiunilor SUA. Dacă până anul trecut cele mai multe dintre amenzile mari este dispuse pentru fapte petrecute în anii de dinaintea crizei financiare, în 2014 a crescut semnificativ numărul amenzilor care au vizat încălcări recente ale reglementărilor din sistemul bancar.

"Estimarea noastră este că aceste costuri determinate de litigii vor fi în continuare substanţiale, devenind deja o parte a costurilor presupuse de întreprinderea unei afaceri", a afirmat Ingmar Broemstrup, analist al Boston Consulting Group.

În iunie, banca BNP Paribas din Franţa a recunoscut că s-a angajat în tranzacţii cu ţări sancţionate şi a fost nevoită să plătească penalităţi în valoare de 9 miliarde de dolari. În plus, BNP a trebuit să concedieze 13 angajaţi, inclusiv pe directorul departamentului de Etică pentru America de Nord, şi să accepte o comisie externă de supraveghere.

În luna martie, Bank of America a plătit 6,3 miliarde de dolari către autorităţile din SUA pentru acordarea unor credite ipotecare care nu au respectat condiţiile legale. Câteva luni mai târziu, în august, banca achitat o amendă de 16,65 de miliarde de dolari într-o altă investigaţie care a vizat tot acordarea de credite ipotecare.

În noiembrie, şase bănci mari, Citigroup, J.P. Morgan Chase&Co., Bank of America, HSBC, UBS şi Royal Bank of Scotland, au acceptat să plătească o penalitate în valoare de 4,3 miliarde de dolari către autorităţile de reglementare din Elveţia, SUA şi Marea Britanie pentru acuzaţii privind manipularea pieţei valutare.

De asemenea, Citigroup a anunţat în decembrie că se aşteaptă să aibă nevoie de 2,7 miliarde de dolari în plus faţă de suma estimată anterior, pentru a acoperi costurile privind litigiile. Grupul american ia în calcul posibilitatea de a achita penalităţi rezultate în urma unor investigaţii care vizează acuzaţii de spălare de bani şi manipularea pieţei valutare şi a dobânzilor bancare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă