O jurnalistă, fost reporter de la postul de televiziune Channel One, controlat de stat, a declarat marți (22 martie) că a renunțat la serviciu în semn de protest față de războiul purtat de Rusia în Ucraina.
Zhanna Agalakova, o fostă știristă Channel One, care la momentul demisiei era corespondentul postului la Paris, a declarat într-o conferință de presă în capitala Franței că televiziunea rusă era folosită pentru a susține propaganda Kremlinului, conform Reuters.
„Am ajuns în punctul în care, în mass-media, vedem doar un punct de vedere, o poveste, de la Kremlin și vedem doar o persoană, liderul nostru”, a spus ea.
Ea a adăugat că autoritățile au înăbușit mass-media independentă de ani de zile.
Un fost reporter de la televiziunea de stat rusă a renunțat la serviciu din cauza războiului pornit de Rusia în Ucraina
Kremlinul nu a răspuns imediat unei cereri Reuters de a comenta declarațiile lui Agalakova.
La începutul acestei luni, Marina Ovsyannikova, redactor la Channel One, a intrat în studioul postului din Moscova în timpul unui buletin de știri în direct pentru a denunța războiul din Ucraina. Ea a spus că speră că protestul ei, pentru care a fost amendată de atunci, va deschide ochii rușilor asupra propagandei de stat.
Moscova numește acțiunile sale din Ucraina o „operațiune specială” de dezarmare a vecinului său din sud.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!