Rod Dreher: Viktor Orban este viitorul Europei, dacă Europa are vreun viitor

Săptămâna trecută, prim-ministrul ungar Viktor Orban a ținut un discurs care a provocat panică în rândul celor care gândesc în șabloane:

„Am formulat cinci teze pentru proiectul de construcție al Europei Centrale. Prima dintre ele este că fiecare țară euro-peană are dreptul de a-și apăra cultura sa creștină și dreptul de a respinge ideologia multiculturalismului. A doua noastră teză este că fiecare țară are dreptul de a-și apăra modelul de familie tradițională și este îndreptățită să susțină că fiecare copil are dreptul la o mamă și un tată. A treia teză central-europeană este că fiecare țară are dreptul să-și apere sectoarele și piețele economice naționale strategice care au o importanță crucială pentru ea. A patra teză este că fiecare țară europeană are dreptul să își apere granițele și să respingă imigranții. Iar a cincea teză este că fiecare țară europeană are dreptul de a accentua principiul  «o națiune/un vot» în cele mai importante chestiuni, iar acest drept nu trebuie încălcat în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, noi, europenii centrali, susținem că există viață dincolo de globalism, care nu reprezintă singura cale. Calea Europei Centrale este calea alianței între națiunile libere.”

Ei bine, acesta a fost discursul. Mie mi s-a părut corect. Iar Orban susține mai multe, însă aici se poziționează chiar ca un vizionar:

„Adversarii noștri sunt foarte aproape de a câștiga. Nici măcar nu ne dăm seama cât de aproape. Și nici nu ne dăm seama de importanța acestui lucru. Fără o explicație prea lungă, aș vrea doar să vă ofer o perspectivă sumară. Dacă vă gândiți la ultima sută de ani a democrației europene, puteți observa un model în care problemele din Europa au fost decise de o înfruntare între două forțe: pe de o parte, comunitățile bazate pe continuarea fundațiilor tradiției creștine – să le numim partidele creștin-democrate. Și pe de altă parte organizațiile care pun sub semnul îndoielii și resping tradiția – să le numim partidele liberale stângiste. Uneori dominau unele, alteori celelalte. Această competiție avea chiar și efecte benefice: a dus la dezvoltarea unei energii și puteri intelectuale. În fapt, această competiție a garantat dezvoltarea Europei, având atât o natură spirituală, cât și politică. Până în acest moment așa au stat lucrurile în Europa, aceasta a fost politica europeană și astfel s-a decis împărțirea puterii în Europa. Dar, dragi prieteni,  acum  poate apărea o situație în care 10% dintre membrii unei țări să fie musulmani. Putem fi siguri că ei nu vor vota pentru un partid creștin. Și când adăugăm și numărul europenilor care își abandonează tradițiile creștine, atunci nu va mai fi posibil să câștigi alegerile pe baza fundațiilor creștine. Acele grupuri care păstrează tradițiile creștine vor fi scoase în afara politicii, iar deciziile legate de viitorul Europei vor fi luate fără ele. Doamnelor și domnilor, aceasta este situația, acesta este obiectivul și suntem foarte aproape ca acest lucru să se întâmple. (…)

Să afirmăm cu încredere că democrația creștină nu este liberală. Democrația liberală este strict progresistă, în timp ce democrația creștină nu este, prin definiție, liberală. Este, dacă vreți, iliberală. Și putem prezice aceasta în legătură cu anumite probleme. Să expunem trei dintre acestea. Democrația liberală este pentru multiculturalism, în timp ce democrația creștină acordă întâietate culturii creștine. Acesta este un concept iliberal. Democrația liberală este pro-imigrație, în timp ce democrația creștină este anti-imigrație. Și acesta este un concept iliberal. Iar democrația liberală este partea modelelor familiale flexibile, în timp ce democrația creștină se bazează pe modelul familiei creștine, adică pe încă un concept iliberal.”

Ceea ce mi se pare interesant în acest discurs este că Orban respinge pretenția goală a neutralității liberale. Liberalismul, susține el, a devenit un sistem și o cale de a privi lumea care distruge națiunile și tradițiile, în special tradiția creștină. Are dreptate în această privință: nu este o deficiență întâmplătoare a liberalismului, ci o caracteristică principală.

Este foarte greu pentru americani să realizeze acest lucru, pentru că noi ne-am fondat ca o națiune liberală și, spre deosebire de națiunile europene contemporane, nu am avut de-a face în istorie cu imigrarea de masă a unor civilizații non-creștine.

Pentru europenii tradiționali, aceasta nu este o discuție abstractă. Ei luptă să-și salveze civilizația. Dacă asta presupune democrația iliberală, foarte bine.

Nimeni nu se așteaptă ca liberalii să fie încântați cu acest lucru. Dar cel puțin trebuie să sperăm că vor recunoaște că nemesisul pe care l-au folosit atât de eficient și îndelung pentru a-și paraliza opoziția nu mai funcționează în cazul unor oameni ca Orban.

E greu de transferat orbanismul – dacă putem iniția acest termen – pe tărâm american, deoarece Europa are o cultură mult mai profundă decât Statele Unite. Aceasta nu este o critică a vreuneia din părți, ci o recunoaștere a realității. Europenii au mult mai multă tradiție și tradiționalism pe care să construiască decât avem noi. Noi suntem mult mai atomizați și comercializați. Ceea ce nu înseamnă că nu ar trebui să ne gândim la ceea ce ar putea însemna ideile lui Orban într-un context american. Totuși, aceste idei nu pot fi transmutate pur și simplu.

Trebuie să luăm în calcul și faptul că, privite de la depărtare – mai ales dintr-o perspectivă americană –, unele din politicile lui Orban par greu de apărat. Dar dacă mergeți în Ungaria, unde eu am fost, și vedeți lucrurile mai bine la fața locului (spre deosebire de cei care fac relatările presei mainstream occidentale și americane), veți înțelege mai bine de ce Orban face lucrurile pe care le face. Poate că nu veți fi în continuare de acord cu modul lui de acțiune, dar el răspunde unor amenințări pe care liberalii apuseni nu le percep ca amenințări, ci ca eliberări. Ca străini, începeți să înțelegeți cum este să vi se spună de către americani că au venit să vă „elibereze” de tradițiile voastre prin democrația liberală. Americanii rareori stau să se întrebe dacă oamenii chiar doresc liberalismul în schimbul lucrurilor care îi fac să fie o națiune.

Pentru mine este cu atât mai interesant de văzut ce impact are acest tip de politică asupra Bisericii de pe continent. Papa Francisc și cardinalii italieni sunt extremiști pro-imigrație. Dar liberalismul Bisericii Catolice nu se manifestă doar în politici proimigrație. (Prelații) lucrează pentru a susține distrugerea familiei creștine. (…)

Așa că ar trebui să ne întrebăm cine este un apărător contemporan mai de încredere al culturii și credinței europene: Viktor Orban sau cardinalii care susțin mai multă imigrație și mai multe parade homosexuale?   

Traducere din engleză de Ninel Ganea. Pentru versiunea integrală a materialului, accesați site-ul  „The American Conservative” www.theamericanconservative.com.

Rod Dreher

Rod Dreher este un scriitor și publicist american convertit la ortodoxie, senitor editor al revistei „The American Conservative”. De-a lungul timpului articolele sale au apărut în „National Review”, „The Weekly Standard”, „The Wall Street Journal”, „Los Angeles Time” ș.a.m.d. Printre cărțile sale se numără „How Dante can save your life” și „The Benedict Option”, cea mai recentă, devenită una dintre cele mai comentate cărți religioase ale ultimilor ani. Liberalismul, susține el, a devenit un sistem și o cale de a privi lumea care distruge națiunile și tradițiile, în special tradiția creștină.