Xi Jinping va părăsi China pentru prima dată în mai bine de doi ani! Acesta va călători în Asia Centrală unde se va întâlni cu Vladimir Putin.
Pentru prima dată în mai bine de doi ani, președintele Chinei, Xi Jinping, intenționează să călătorească în străinătate.
Xi este așteptat să meargă în Asia Centrală în această săptămână, unde se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin.
Va fi prima dată când părăsește China de la începutul crizei globale a sănătății (n.r. pandemia de COVID) – și arată cât de încrezător este în ceea ce privește controlul său asupra puterii. De asemenea, subliniază cât de periculoasă a devenit situația globală.
Călătoria lui Xi în Kazahstan și Uzbekistan are loc pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina.
Nu pare să existe niciun semn că Xi este pregătit să renunțe la sprijinul său pentru Putin în cea mai serioasă confruntare a Rusiei cu Occidentul de la apogeul Războiului Rece.
China nu a confirmat încă planurile de călătorie ale lui Xi.
Dar săptămâna trecută, în timpul unei întâlniri cu cel mai important legiuitor chinez, Putin a declarat că intenționează să poarte discuții cu Xi în Uzbekistan.
Cei doi lideri sunt așteptați să participe acolo la un summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai, care începe joi.
Întâlnirea îi va oferi lui Xi ocazia de a-și sublinia influența, în timp ce Putin poate demonstra înclinarea Rusiei spre Asia.
Occidentul, fără îndoială, va urmări îndeaproape.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!