-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalVIDEO. Cine sunt românii nominalizaţi la Oscarurile europene

VIDEO. Cine sunt românii nominalizaţi la Oscarurile europene

Pelicula românească „Loverboy”, regizată de Cătălin Mitulescu şi avându-l pe George Piştereanu („Eu când vreau să fluier, fluier”) în rolul principal nu a intrat pe lista scurtă a producţiilor nominalizate pentru cel mai bun film european al anului.

Printre filmele care se vor bate pentru „Oscarul european” se numără câştigătorul Oscarului pentru cel mai bun film al anului – „Discursul regelui” („The King’s Speech”) – precum şi „Melancholia”, regizat de către danezul Lars von Trier, film nominalizat anul acesta la Cannes pentru marele premiul Palme d’Or şi câştigător la categoria cea mai bună actriţă pentru interpretarea lui Kirsten Dunst.

Suntem buni la scurtmetraje

Pe lista finală a nominalizaţilor se regăsesc, totuşi, doi români – Anca Miruna Lăzărescu şi Paul Negoescu – ambii la categoria cel mai bun film de scurtmetraj al anului.

Lăzărescu semnează regia şi scenariul scurtmetrajului „Apele tac”, film ce spune povestea a doi români (Andi Vasluianu şi Toma Cuzin) care în 1986 decid să fugă din ţară, însă realizează că – deşi au nevoie unul de celălalt – nu există încredere totală între ei.

Filmul Mirunei Lăzărescu a fost nominalizat anul acesta în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin şi a câştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la mai multe festivaluri europene. Scurtmetrajul îi are printre producători pe Cătălin Mitulescu (regizorul „Loverboy” şi „Eu când vreau să fluier, fluier”).

Paul Negoescu se reîntoarce pe lista Academiei Europene de Film cu filmul „Derby”, un film despre relaţia dintre un tată divorţat şi fiica sa în vârstă de 15 ani. Într-o seară, fata îşi aduce prietenul la cină, se retrag în dormitor, iar tatăl aude tot ce se întâmplă în timp ce… se uită la un meci de fotbal.

Pelicula a fost nominalizată şi ea la Festivalului Internaţional de Film de la Berlin anul acesta. Negoescu a mai fost nominalizat la „Oscarurile europene” anul trecut, pentru scurtmetrajul „Renovare”.

Danezul Lars von Trier campionul ediţiei din 2011

În 2011 este rândul regizorului danez Lars von Trier să iasă la rampă la decernarea premiilor Academiei Europene de Film, filmul său „Melancholia” primind nici mai mult nici mai puţin de opt nominalizări.

Pelicula este prezentă pe lista nominalizărilor pentru cel mai bun film european al anului, cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă europeană, cel mai bun scenarist (von Trier este şi semnatarul scenariului) şi, de asemenea, se află în cărţi şi pentru montaj, operator de imagine şi scenografie.

La una dintre categorii – cea mai bună actriţă a anului – filmul este dublu nominalizat, cele două actriţe principale din film – Charlotte Gainsbourg şi Kirsten Dunst – fiind chiar favorite pentru câştigarea acestui premiu.

Lars von Trier este „abonat” la premiile Academiei Europene de Film. În 1996 pelicula sa „Breaking the Waves” a fost declarat cel mai bun film european şi a mai luat trofeul pentru cea mai bună actriţă – Emily Watson.

Patru ani mai târziu, „Dancer in the Dark” a fost declarat cel mai bun film european al anului, de două ori, ieşind câştigător la categoria People Choice Award (alegerea publicului) şi obţinând premiul pentru cea mai bună actriţă – Bjork.

În 2003, danezul a primit premiul pentru cel mai bun regizor al anului pentru pelicula „Dogville” (cu Nicole Kidman în rolul principal).

În 2009, controversatul său film „Antichrist” a fost nominalizat la trei categorii – cel mai bun regizor, cel mai bun montaj şi cea mai bună actriţă – Charlotte Gainsbourg, cea care este nominalizată şi în acest an.

Premiile Academiei Europene de Film vor fi decernate pe 3 decembrie într-o ceremonie care va avea loc la Berlin.

Lista nominalizărilor la Premiile Academiei Europene de Film

Cel mai bun film

The Artist (Franţa). Regizor: Michel Hazanavicius

Le Gamin au Velo/ The Kid with a Bike (Belgia/Franţa/Italia). Regizor: Jean-Pierre & Luc Dardenne

Hævnen / In a Better World (Denmark). Regizor: Susanne Bier

Discursul regelui / The King’s Speech (Marea Britanie). Regizor: Tom Hooper

Le Havre (Finlanda/Franţa/Germania). Regizor: Aki Kaurismäki

Melancholia (Danemarca/Suedia/Franţa/Germania). Regizor: Lars von Trier

 

Cel mai bun regizor european 2011
Susanne Bier – Hævnen (In A Better World)
Jean-Pierre & Luc Dardenne – Le Gamin Au Velo (The Kid With A Bike)
Aki Kaurismäki – Le Havre
Béla Tarr – A Torinoi Lo (The Turin Horse)
Lars Von Trier – Melancholia

Cea mai bună actriţă:
Kirsten Dunst (Melancholia)
Cécile de France (Le Gamin au Velo)
Charlotte Gainsbourg (Melancholia)
Nadezhda Markina (Elena)
Tilda Swinton (We Need To Talk About Kevin)

Cel mai bun actor:
Jean Dujardin (The Artist)
Colin Firth (Discursul regelui)
Mikael Persbrandt (Hævnen)
Michel Piccoli (Habemus Papam)
André Wilms (Le Havre)

Cel mai bun scenarist european:
Jean-Pierre & Luc Dardenne – Le Gamin Au Velo (The Kid with a Bike)
Anders Thomas Jensen – Hævnen (In a Better World)
Aki Kaurismäki – Le Havre
Lars von Trier – Melancholia

Premiul „Carlo di Palma” pentru cel mai bun director de imagine:
Manuel Alberto Claro – Melancholia
Fred Kelemen – A Torinoi Lo (The Turin Horse)
Guillaume Schiffman – The Artist
Adam Sikora – Essential Killing

Cel mai bun monteur european:
Tariq Anwar – The King’s Speech
Mathilde Bonnefoy – Drei (Three)
Molly Malene Stensgaard – Melancholia

Cel mai bun scenograf european:
Paola Bizzarri – Habemus Papam
Antxón Gómez – La Piel Que Habito (The Skin I Live in)
Jette Lehmann – Melancholia

Cel mai bun compozitor european:
Ludovic Bource – The Artist
Alexandre Desplat – The King’s Speech
Alberto Iglesias – La Piel Que Habito (The Skin I Live in)
Mihály Vig – A Torinoi Lo (The Turin Horse)

Cel mai bun scurtmetraj european:
BERIK. Regia: Daniel Joseph Borgman
SMÅ BARN, STORA ORD (Little Children, Big Words). Regia: Lisa James-Larsson
HÄNDELSE VID BANK (Incident by a Bank). Regia: Ruben Östlund
DERBY. Regia: Paul Negoescu
JESSI. Regia: Mariejosephin Schneider
I LUPI (The Wolves) Regia: Alberto de Michele
ÅTERFÖDELSEN (The Unliving) by Hugo Lilja
APELE TAC (Silent River) by Anca Miruna Lăzărescu
PAPARAZZI. Regia: Piotr Bernas
LA GRAN CARRERA (The Great Race). Regia: Kote Camacho
DIMANCHES. Regia: Valéry Rosier
TSE (Out). Regia: Roee Rosen
OPOWIESCI Z CHLODNI (Frozen Stories). Regia: Grzegorz Jaroszuk
HYPERCRISIS. Regia: Josef Dabernig
THE WHOLLY FAMILY. Regia: Terry Gilliam

Descoperirea europeană a anului – Prix FIPRESCI:
ADEM (Oxygen), Belgia/Olanda
Scenariul şi regia: Hans Van Nuffel

ATMEN (Breathing), Austria
Scenariul şi regia: Karl Markovics

MICHAEL, Austria
Scenariul şi regia: Markus Schleinzer

SMUKKE MENESKER (Nothing’s All Bad), Danemarca
Scenariul şi regia: Mikkel Munch-Fals

TILVA ROŠ, Serbia
Scenariul şi regia: Nikola Ležaić

Premiul ARTE pentru cel mai bun documentar european:
PINA, Germania
Scenariul şi regia: Wim Wenders

STAND VAN DE STERREN (Position Among the Stars), Olanda
Regia: Leonard Retel Helmrich

¡VIVAN LAS ANTIPODAS!, Germania/Olanda/Argentina/Chile
Scenariul şi regia: Victor Kossakovsky

Cea mai bună animaţie europeană:
LE CHAT DU RABBIN (The Rabbi’s Cat), Franţa
Regia: Antoine Delesvaux & Joann Sfar

CHICO & RITA, Spania/Isle of Man
Regia: Tono Errando, Javier Mariscal & Fernando Trueba

UNE VIE DE CHAT (A Cat in Paris), Franţa/Belgia
Regia: Jean-Loup Felicioli & Alain Gagnol

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă