19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăInternaționalVacanţă şi nu prea în domeniul industriei muzicale

Vacanţă şi nu prea în domeniul industriei muzicale

Chiar şi în ceea ce priveşte muzica clasică, industria discografică nu intră în vacanţă, chiar dacă există o perioadă cu mai puţine apariţii, de pregătire a exploziei de ofertă prevăzută pentru luna septembrie. Este adevărat, însă, că se aleg titluri ieşite din comun, nu tradiţionala muzică clasică, ci compoziţii contemporane care, bine făcute, ating un public potenţial mai larg. Şi în plus, sună foarte bine.

Summer in february

Aşa este de exemplu, coloana sonoră a filmului britanic „Summer in february” apărută în 21 iunie 2013 la casa Deutsche Grammophon. Filmul nu a fost distribuit încă în România (în Marea Britanie a intrat în cinematografe în 14 iunie), însă discul ce cuprinde coloana sonoră va putea fi achiziţionat cât de curând şi în magazinele din România.

Dacă aţi văzut Eat, pray, love cu Julia Roberts, Atonement sau Agora, ar trebui să fi reţinut numele compozitorului şi dirijorului britanic Benjamin Wallfisch care semnează şi coloana sonoră a filmului Summer in february, o poveste de dragoste ce se petrece la începutul secolului XX şi îl are în prim plan pe un pictor.

Coloana sonoră rezistă însă foarte bine şi fără povestea care a generat-o: foarte melodică, cu o orchestraţie bogată, având o stofă clasică şi, totuşi, care vorbeşte direct sensibilităţii contemporane. În plus, pe această coloană sonoră apare pianista chineză Yuja Wang, unul dintre marile staruri ale pianisticii contemporane, pe care o putem asculta şi la Bucureşti în 3 septembrie, pe scena Sălii Palatului, în cadrul Festivalului Enescu.

Discul va fi difuzat în integralitatea sa la Radio România Muzical, luni, 22 iulie, de la ora 20 şi face parte din campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2013”, dezvoltată pe site-ul www.romania-muzical.ro.

Pocket Symphonies

Din aceeaşi familie a muzicilor contemporane foarte accesibile şi remarcabil realizate face parte şi discul ce cuprinde 12 simfonii de buzunar semnate de germanul Sven Helbig, disc de asemenea lansat de Deutsche Grammophon, în 5 iulie 2013.

Sven Helbig are el însuşi o poveste foarte emoţionantă. Provine dintr-o familie foarte simplă de muncitori din Germania de est. S-a îndrăgostit de muzica clasică ascultând-o în copilărie la un radio pe care şi-l construise singur. A decis să devină compozitor şi într-adevăr, a studiat muzica, apoi a plecat la New York, unde noaptea cânta la tobe într-un club iar ziua lucra într-o fabrică. În cele din urmă, a decis să se reîntoarcă la Dresda unde a înfiinţat o orchestră şi a devenit unul dintre cei mai respectaţi producători de înregistrări, atât în genul muzicii clasice, cât şi al celei pop-rock. A colaborat de exemplu cu Snoop Dog şi Pet Shop Boys.

Muzica lui Sven Helbig incită la introspecţie şi reflecţie. Este tipul de muzică uşor de receptat capabilă să aducă la suprafaţă fiinţa superioară din om, nu animalul din el. Şi acesta este, cred, un mare lucru în peisajul muzicilor pe care le ascultă publicul de astăzi.

Cele 12 simfonii de buzunar (cu o durată cuprinsă între 2 şi 5 minute) au putut fi ascultate la Radio România Muzical în 15 iulie, dar pot fi oricând reascultate pe site-ul www.romania-muzical.ro, în cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2013”.

Clasici de vară – Daniel Barenboim

Nici cei care se ocupă de tradiţionala muzică clasică nu stau însă degeaba vara, ba chiar sunt implicaţi în foarte multe proiecte. Să-l luăm, de exemplu, pe Daniel Barenboim, celebrul pianist şi dirijor, pe care-l vom asculta în deschiderea Festivalului Enescu la Bucureşti, în 1 şi 2 septembrie, în cele două concerte susţinute în compania Capelei de stat din Berlin şi a multaşteptatului pianist Radu Lupu.

În 1 iulie, Daniel Barenboim şi-a lansat un disc şi o colecţie de 4 DVD-uri apărute la casa Decca, toate, înregistrate alături de West Eastern Divan, orchestra pe care el însuşi a înfiinţat-o, alcătuită din tineri muzicieni evrei şi arabi – o reuşită încercare de reconciliere a unor culturi aparent la antipozi. Iar înregistrările sunt toate din Festivalul BBC Proms: CD-ul cuprinde înregistrări din 2009, iar DVD-urile, din 2012. Pe CD apar Simfonia fantastică de Hector Berlioz şi poemul simfonic „Preludiile” de Franz Liszt, în versiuni efectiv incendiare, iar pe DVD-uri, integrala simfoniilor de Ludwig van Beethoven. CD-ul a fost difuzat la Radio România Muzical chiar în ziua lansării sale, adică în 1 iulie 2013 şi poate fi reascultat pe site-ul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2013”.

Însă acestea nu sunt singurele realizări din vara aceasta ale lui Daniel Barenboim. În 22,23,26 şi 28 iulie este invitatul Festivalului BBC Proms, unde dirijează Capela de stat din Berlin şi o galerie ilustră de solişti (din care face parte şi românul Marius Vlad Budoiu). Pe afiş: tetralogia „Inelul nibelungului” de Richard Wagner – un gest de altfel aşteptat în anul Wagner când sărbătorim 200 de ani de la naşterea celebrului autor german. Nu trebuie să uităm că Daniel Barenboim a fost primul muzician care a îndrăznit să aducă muzica lui Wagner în Israel după cel de al doilea război mondial. Cele 4 spectacole de săptămâna viitoare sunt transmise în direct de Radio România Muzical: 22 iulie – ora 21.00, 23 iulie – ora 19.00, 26 iulie – ora 19.00 şi 28 iulie – ora 18.30.

Şi nici atât nu este suficient pentru Daniel Barenboim: în 5 august urmează să apară noul său disc, primul rezultat discografic al directoratului său la celebrul teatru Scala din Milano –  Requiemul de Verdi, înregistrat de orchestra teatrului milanez, alături de 4 dintre cele mai mari nume de cântăreţi din prezent: soprana Anja Harteros, mezzosoprana Elina Garanča, tenorul Jonas Kaufmann, basul Rene Pape. Basul Rene Pape cântă aceeaşi partitură din Requiemul de Verdi în 12 septembrie, la Bucureşti, în cadrul Festivalului George Enescu. Discul lui Daniel Barenboim cu Requiemul de Verdi  va putea fi ascultat la Radio România Muzical chiar în ziua lansării sale internaţionale: luni, 5 august, ora 20.

Toate discurile prezentate sunt sau vor fi disponibile şi în România, în magazinele de specialitate (de exemplu Librăriile Humanitas), pe site-ul www.getmusic.ro, sau pe site-urile www.deutschegrammophon.com sau www.itunes.com.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă