7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalUn milion de pelerini din întreaga lume, la Mecca, anul acesta

Un milion de pelerini din întreaga lume, la Mecca, anul acesta

Arabia Saudită a anunţat astăzi că va permite unui milion de musulmani, atât saudiţi, cât şi străini, să participe la pelerinajul hajj din acest an, o creştere semnificativă faţă de anii precedenţi, care au fost afectaţi de epidemia de COVID-19.

Ministerul pentru hajj, pelerinajul anual la Mecca, ”a autorizat un milion de pelerini, străini şi naţionali, să efectueze hajj anul acesta”, a anunţat acesta într-un comunicat.

Guvernul doreşte să garanteze siguranţa pelerinilor „asigurându-se în acelaşi timp că un număr cât mai mare de musulmani din întreaga lume pot efectua hajj-ul”, se arată în comunicat.

Potrivit anunţului de astăzi, pelerinii trebuie să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, să aibă sub 65 de ani şi să fie testaţi negativ cu un test PCR nu mai vechi de 72 de ore.

Despre pelerinajul de la Mecca

Hajj este unul dintre cei cinci piloni ai islamului şi o datorie pe care toţi musulmanii apţi de muncă trebuie să o îndeplinească o dată în viaţă, dacă îşi permit. Se preconizează că va avea loc în luna iulie a acestui an, iar numărul de pelerini din fiecare ţară va fi limitat pe baza unor cote şi a altor considerente legate de sănătate, potrivit ministerului, amintește Agerpres.

Hajj constă într-o serie de ritualuri religioase care se desfăşoară pe parcursul a cinci zile în cel mai sfânt oraş al islamului, Mecca, şi în zonele înconjurătoare din vestul Arabiei Saudite.

De obicei una dintre cele mai mari adunări religioase din lume, în 2019 au participat aproximativ 2,5 milioane de persoane.

După începerea pandemiei în 2020, autorităţile saudite au permis participarea a doar 1.000 de pelerini. În anul următor, au permis 60.000 de rezidenţi complet vaccinaţi, selectaţi prin tragere la sorţi.

Aceste restricţii au alimentat resentimentele musulmanilor din străinătate, cărora nu li s-a permis să participe.

Găzduirea hajj-ului este o chestiune de prestigiu pentru conducătorii saudiţi, deoarece responsabilitatea pentru cele mai sfinte locuri ale islamului este la baza legitimităţii lor politice.

Înainte de pandemie, pelerinajul era o sursă cheie de venituri pentru regat, aducând aproximativ 12 miliarde de dolari pe an.

Regatul cu o populaţie de aproximativ 34 de milioane de locuitori a înregistrat peste 751.000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei şi 9.055 de decese, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

La începutul lunii martie, a anunţat ridicarea majorităţii restricţiilor legate de COVID-19, inclusiv distanţarea socială în locurile publice şi carantina pentru cei care sosesc vaccinaţi, în timp ce măştile sunt acum necesare doar în spaţiile închise.

Regatul a început să accepte pelerini din străinătate în august anul trecut pentru un pelerinaj mai mic care poate avea loc în orice moment al anului, cunoscut sub numele de umra.

Citește și:

VIDEO: Sute de saudiți s-au îmbrăcat în personajele lor preferate și au defilat în orașul Riyadh

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Horoscop 25 decembrie 2024. Atmosfera pare apăsătoare

Horoscop 25 decembrie 2024. Astăzi, atmosfera pare apăsătoare, influențând fiecare zodie într-un mod unic. Horoscop 25 decembrie 2024 România Liberă îți prezintă horoscop 25 decembrie 2024....

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă