Fata cu tatuaje din „Bărbaţi care urăsc femeile” e uşor schimbată, nu neapărat în bine. A devenit banală şi greu de suportat într-o intrigă net mai slabă. Dacă în primul – să-i zicem – episod, v-aţi întrebat cum de a rămas nepedepsit tutorele-violator sau mai exact cum de a mai scăpat cu viaţă, acum Lis-beth va avea o nouă întâlnire cu cel pe care îl tatuase, ca supremă umilinţă şi aducere aminte a unor acte de cruzime, greu de imaginat. Bruneta rămâne la fel de îndemânatică şi inventivă, iar el, ziaristul, se vrea cuceritor sau mai degrabă aşa l-ar vrea producătorii, chiar dacă nu pare neapărat cea mai bună alegere.
Autorul Stieg Larsson, jurnalist şi el ca şi personajul Mikael Blomkvist, mută centrul atenţiei pe filierele de prostituţie din zona devenită o adevărată pepinieră pentru această afacere dubioasă şi existentă de când lumea, Europa de Est. Serviciile secrete nordice par a fi la curent cu lumea interlopă a Suediei, dar nu se formalizează prea tare. Ca să fie mai hot, se recurge şi la o scenă gay, aproape indispensabilă în foarte moderna Suedie. Crimele abominabile sunt la ordinea zilei, iar ucigaşa cu circumstanţe atenuante, urmărită la cei numai 28 de ani ai ei, se trezeşte că va trebui să se ascundă cât mai spectaculos ca să scape de hăituitori. În existenţa sa reapare cel de care părea că nu se va despărţi niciodată, iar imaginaţia ei răzbunătoare este fără limite, transformând tortura într-un fel de teatru la domiciliu, cu deznodământ întotdeauna fatal. Urmăriri de maşini în noapte, ca să satisfacă pofta cinefililor, dar şi scene sexy, ce-i drept cam dezlânate, abundă.
Se încearcă, şi nu oricum, ci cu disperare din partea regizorului, să se creeze ceva mister, dar pentru cine a citit romanul apărut deja de câţiva ani buni, cu mare promptitudine, la Editura Trei, este o încercare zadarnică. Bătăile, care şi ele se vor convingătoare, nu stârnesc decât un zâmbet cel mult îngăduitor. Scena incendiului seamănă cu cele de la ştiri, când mai dă câte un inconştient foc la păduri. Internetul e omniprezent, chiar e de mirare că n-a fost trecut pe generic şi eventual chiar să-i fi fost dat şi un onorariu. Expoziţia de flori e filmată pe îndelete, intrând la categoria recuzită arătoasă şi care ar fi trebuit să scoată pelicula din nişte tipare arhicunoscute cu soluţii de ultrarutină. Discuţiile sunt prea lungi şi par a fi recitate din carte, transformând scenariul într-un audiobook… cu imagini.
Cele două ore de proiecţie trec greu, în ciuda eforturilor producătorilor, şi a deplasării personajelor cam în toate zonele, din care nu lipseşte nici spitalul, nici cimitirul. Ca o concluzie, s-ar putea spune că fumatul dăunează grav cadrelor repetitive, finalul este lăsat relativ deschis, ştiind de pe acum că există şi o parte a treia, care deja a ieşit şi pe ecranele noastre, dar tot primul rămâne cel mai reuşit, fenomen cunoscut prea bine şi la „Harry Potter” între multe altele. Reţeta e simplă, agăţi spectatorii cu câte un personaj şi apoi îl plimbi într-un fel de labirint complicat, într-un haos greu de ordonat. Prin urmare „Millennium 3: Castelul din nori s-a sfărâmat”, vine la cinema şi în curând şi pe DVD.
FATA CARE S-A JUCAT CU FOCUL
Suedia, 2009, 2h 9min.
FLICKAN SOM LEKTE MED ELDEN.
Regia: Daniel Alfredson. Cu: Noomi Rapace, Michael Nyqvist, Lena Endre. Distribuit de Independenţa Film.
Bucureşti (Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni)
