28.7 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăInternaționalUn bărbat a întrerupt audiența generală a Papei Francisc la Vatican: „Aceasta...

Un bărbat a întrerupt audiența generală a Papei Francisc la Vatican: „Aceasta nu este Biserica lui Dumnezeu!”

Un bărbat a întrerupt audiența generală a Papei Francisc la Vatican miercuri 2 februarie. Acesta a strigat în gura mare: „Aceasta nu este Biserica lui Dumnezeu!”, fluturând o mască medicală pe care și-a îndepărtat-o de pe față înainte de a fi arestat, potrivit Reuters.

Bărbatul, care a fost auzit și strigând cuvântul „mască”, stătea singur în spatele sălii de audiență, departe de secțiunea în care erau așezați majoritatea oamenilor.

Bărbatul, în vârsta de 40 de ani, ținea o mască medicală neagră în mâna stângă în timp ce striga.

Papa a auzit strigătele, dar nu era clar dacă a înțeles ce spune bărbatul. După ce bărbatul a fost luat de poliția Vaticanului, papa le-a cerut celor din sala de audiență să i se alăture pentru a spune o rugăciune pentru bărbat.

„Acum câteva minute am auzit un bărbat care țipa, care a avut un fel de problemă, nu știu dacă este fizică, psihologică sau spirituală, dar este un frate de-al nostru care are o problemă”, a spus Papa Francisc.

„As vrea sa închei prin a mă ruga pentru el, pentru fratele nostru care suferă, săracul, pentru ca dacă strigă, este clar că suferă. Are nevoie de ceva. Să nu fim surzi la strigătele sale. Să ne rugăm împreună pentru el”, a continuat Papa.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă