Întâi de toate, vi se va părea stranie ordinea în care sunt trecuţi actorii pe generic. E cea alfabetică şi ea nu are a face cu întinderea rolurilor, dar aşa a vrut maestrul Woody Allen, ce-i drept cam ursuz la Ceremonia de deschidere, magistral stăpânită însă de Melanie Laurent.
Cea care reprezintă marea investiţie a lui Quentin Tarantino în „Ticăloşi fără glorie” şi a lui Radu Mihăileanu în „Concertul”, devenită, între timp, realizatoare „Adopţia” şi cântăreaţă, cu un foarte expus C.D., la noutăţi, intitulat, după una dintre melodii : En t’attendant/ Aşteptându-te. Privilegiaţii din sală abia acum aveau să aibă surpriza unui foarte reuşit film, de un mare rafinament intelectual şi cu un umor nebun.
Newyorkezul, care părea iremediabil îndră¬gostit de Londra ultimelor sale premiere, ne-a făcut să descoperim un Paris parcă mai romantic şi mai intelectual-artistic ca niciodată. Preţ de o melodie, încă de la început, ne vrăjeşte, flanând alături de cinefil, prin locurile cele mai ispititoare, percepute din unghiuri nesperat de originale, într-o capitală a iubirii de zi sau noapte. Nostalgia însă pentru anii ’20 pare să nu-i dea pace personajului principal, ales a fi Owen Wilson, ceea ce, la prima vedere, poate părea uşor surprinzător, dar la prima auzire îţi dai seama că are exact timbrul regizorului, reuşind să intoneze absolut identic, cu, aparent, inconfundabilul intelectual absolut, spectatorul putând să jure că e chiar Woody.
Un cuplu ultra made in USA se pregăteşte de nuntă în capitala Franţei, pe care ea, Rachel McAdams o tratează cu destulă superficialitate, pentru ca, o dată cu apariţia unui universitar (Michael Sheen, remarcabilul prim-ministrul Tony Blair, în „Regina”), fostă pasiune de studenţie, devine mult mai interesată şi chiar indirect avizată de ceea ce poate oferi cultural Parisul, şi nu doar locul ideal pentru shopping şi restaurante savuroase.
Slăbiciunea logodnicului-scriitor pentru viaţa boemă de altădată şi pentru plimbările romantice pe ploaie sunt ironizate de foarte pedantul profesor, care contrazice până şi un ghid autohton, extrem de bine informat, interpretat, cu candoare, de prima doamnă a ţării, mai frumoasă ca niciodată, gracila Carla Bruni (lovitura de imagine şi marketing a scenaristului şi regizorului).
Dar povestea abia acum începe, o călătorie în trecut, nu cu maşina aferentă, ci cu un Peugeot galben retro (fără îndoială cu bună ştiinţă sau nu, un rapel la Rolls Royce-ul de aceeaşi culoare, devenit cult cinematografic), care duce în caristmaticii Ani nebuni, în Epoca de Aur a occidentalilor (care n-are nimic de-a face cu cea de foarte tristă amintire de la noi, de unde şi caraghioslâcul că sindromul acestei forme de negare a prezentului poartă numele care la noi conotează cu o oroare, dar cum suntem obişnuiţi să percepem arta cu ochiul omului liber, vom face lesne abstracţie). Şi uite aşa, Gil, după o generoasă degustare de vinuri franţuzeşti, ajunge să întâlnească, pe viu, o întreagă generaţie intrată în mitologie, şi, la rândul ei, nemulţumită de vremurile cu care e contemporană, preferând La Belle Epoque!
Prin faţa noastră şi a camerei, defilează Hemingway, care vorbeşte ca în romanele lui de război, Picasso – insuportabilul şi genialul obsedat şi comparat în defavoarea sa cu Matisse, temuta Gertrude Stein, care taie şi spânzură în lumea literară, Cole Porter cu muzica sa tulburătoare, Zelda şi Scott Fitzge-rald, fotograful-artist Man Ray, şi cineastul Luis Bunuel, căruia, chipurile, omul mileniului 3 i-ar fi sugerat fantasticul „Înger exterminator” (proiectat cândva la draga noastră Cinematecă Română), dar şi ultraoriginalul Dali (despre care la anul va apărea, pe ecrane, o biografie în 3 D…). Pe scurt v-am oferit o mini-cronică, în avans, pentru că, la noi, va veni această nestemată (vorba lui D.I. Suchianu), abia în septembrie, cât să avem la ce visa după vacanţă.
PARISUL LA MIEZUL NOPŢII
comedie / sua, 2011
1h 34min.
regia: Woody Allen.
cu: Kathy Bates, Adrien Brody, Carla Bruni, Marion Cotillard, Tom Hiddleston, Rachel McAdams, Michael Sheen, Owen Wilson.
distribuit de Ro Image
Text de Irina Margareta nistor (din capitala filmului, Cannes, cu sprijinul sponsorului Silva Dark)
