Media independente, deşi puţin numeroase în Rusia sunt sufocate de autorităţi, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, modul de relatare a conflictului fiind dictat de Kremlin pentru care acesta nu este un război, ci o „operaţiune militară specială”, comentează joi France Presse.
Ofensiva a dus la dispariţia a doi reprezentanţi de marcă ai integrităţii jurnalistice ruse: postul de radio Eho Moskvî şi canalul de televiziune Dojd, care şi-au închis porţile în urmă cu o săptămână, după blocarea site-urilor lor.
Publicaţia Novaia Gazeta, al cărui redactor-şef este laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2021, a indicat că va elimină toate articolele despre războiul din Ucraina, spunând că noile măsuri de cenzură luate de autorităţile din Rusia necesită eliminarea acestor materiale.
Căci Moscova, ale cărei trupe înaintează mult mai încet decât plănuise, înregistrând pierderi grele umane şi materiale, aspiră la un control total asupra informaţiei pe teritoriul său. O lege adoptată săptămâna trecută reprimă, sub ameninţarea unor pedepse severe cu închisoarea, orice difuzare de „informaţii mincinoase despre armată”, după cum le consideră autorităţile, conform agerpres.ro.
Puterea a blocat de asemenea Facebook şi a restrâns accesul la Twitter. Mai multe media internaţionale au anunţat că şi-au suspendat activitatea în Rusia, în timp ce utilizarea termenului „invazie” este interzis referitor la Ucraina, fiind utilizată formula „operaţiune militară specială”.
Aceste modificări nu lasă „niciun spaţiu pentru libertatea de expresie şi de opinie asupra războiului”, îşi exprimă regretul comisarul pentru drepturile omului din Consiliul Europei, Dunja Mijatovic.
„Asistăm neputincioşi la uciderea în direct a presei ruse independente”, a deplâns într-un comunicat Jeanne Cavelier, responsabila biroului pentru Europa de Est şi Asia Centrală din cadrul Reporteri fără Frontiere (RSF).
Emisiunile de informare prezintă deci războiul din Ucraina din punctul de vedere al Kremlinului, adept al unei realităţi foarte alternative asupra acestui subiect.
Principalul buletin de ştiri televizat al ţării „Vremia” (Timpul) al televiziunii publice ruse (Pervîi Kanal), un monument de informare încă din perioada sovietică, începe în fiecare seară salutând „eroismul şi curajul” soldaţilor ruşi.
Nicio menţiune nu se face cu privire la numărul militarilor ucişi, redus la 498, conform unicului bilanţ oficial anunţat în 2 martie, în timp ce Ucraina afirmă că peste 12.000 şi-au pierdut viaţa, iar SUA situează acest număr între 2.000 şi 4.000 de morţi în două săptămâni.
Succesele trupelor ruse, puţin vizibile totuşi pe teren, sunt prezentate fără a se intra în detalii. Crainicul, care reia elementele de limbaj dictate de Kremlin, critică o „agresiune” ucraineană împotriva Rusiei. El respinge protestele Occidentului, pe care le califică drept „isterie”.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este ridiculizat, iar comentatori şi un psihiatru sunt mobilizaţi pentru a-şi pune întrebări despre sănătatea sa mintală.
Deşi este dificil în prezent de evaluat sprijinul populaţiei Rusiei în favoarea războiului, o anchetă realizată săptămâna trecută de Institutul de sondare a opiniei publice VTsIOM – considerat pro-Kremlin – a conchis că 71% din populaţie susţine invazia în Ucraina şi că acest procent este în creştere.
„Nu toată lumea din Rusia înţelege ce se petrece” în Ucraina, consideră Kadri Liik, cercetătoare la Consiliul European pentru relaţii internaţionale. „Spaţiul de informare în Rusia era deja foarte strict controlat. El a devenit acum încă şi mai mult”, spune ea.
Alte emisiuni reiau din abundenţă liniile de comunicare ale Kremlinului, în special cele animate de prezentatorii Vladimir Soloviov şi Dmitri Kiseliov, ambii figurând pe lista cu sancţiuni a Uniunii Europene.
Kiseliov avertiza deja în 2014 că Moscova ar putea transforma SUA „în cenuşă radioactivă”. El a reiterat recent această ameninţare: „Submarinele noastre sunt capabile să lanseze 500 de ogive nucleare pentru a garanta distrugerea SUA şi a tuturor ţărilor NATO”.
La rândul său, redactorul şef al canalului internaţional de stat Russia Today (RT), Margarita Simonian, susţine că Rusia ar trebui să se inspire de la China şi să interzică accesul la reţelele de socializare străine.
„Noi am autorizat, în urmă cu ani, intrarea în ţara noastră a unei armate străine. Noi am autorizat instalarea de baze militare în numele acestui Facebook şi al altor lucruri de acest gen”, argumentează ea. „Şi acum suntem surprinşi că această armată străină trage asupra noastră”, susţine aceasta.
Aleksei Navalnîi, opozant faţă de preşedintele rus Vladimir Putin şi aflat în prezent în închisoare după ce a supravieţuit unei otrăviri cu agent neurotoxic de uz militar, s-a declarat „în stare de şoc” referindu-se la modul în care este tratat mediatic războiul în Rusia. „În curând, voi (concetăţeni ai mei) veţi avea acelaşi acces la informaţie ca şi mine în închisoare”, a avertizat el pe reţele de social media, „adică … la nimic”.
Media din Rusia este ținută sub control, iar ce se petrece în Ucraina este relatat doar prin propaganda rusească oficială
Cenzurarea principalelor publicații ale Moscovei, RT și Sputink, de către oficialii europeni a dus la o creștere a activității online de promovare a mesajelor propaganistice ale Kremlinului.
Dacă Lev Tolstoi ar fi trăit aceste vremuri și și-ar fi propus să prezinte istoria altor două familii chemate să lupte sub steagul urmașilor Imperiului Rus, titlul romanului său s-ar fi lovit puternic de cenzura de la Moscova. „Război și pace” nu ar fi acceptabil pentru Kremlinul anului 2022.
Când devin agresori, rușii nu mai duc războaie, ci „operațiuni speciale”, transmit cei de la romania.europalibera.org.
O spun în intervențiile publice, în documentele Roskomnadzorului (comisia de cenzură a internetului) și în toate mesajele cu care au invadat Occidentul, prin intermediul unei arme moderne – „trolii”.
E o tradiție ca Rusia să folosească aceeași tehnică de inundare a spațiului informațional cu numeroase afirmații false după un eveniment. S-a întâmplat după doborârea zborului 17 al companiei „Malaysian Airlines” și invadarea în 2008 și ocuparea de atunci a Georgiei.
Dar și în Afganistan când propaganda rusească sovietică afirma că proprii soldați sunt acolo pentru lucrări de înfrumusețare a statului pe care tocmai îl invadase.
Când armata sovietică a invadat Afganistanul în 1979, sovieticii au susținut că guvernul afgan ar fi cerut ca aceștia să intervină. Invazia sovietică din Afganistan nu a fost nici începutul, nici sfârșitul istoriei de ocupare a Afganistanului.
ASASINAREA CONDUCĂTORILOR AFGANISTANULUI
De-a lungul Războiului Rece, Afganistanul a fost locul în care s-au dus multe bătălii privind influența și controlul dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică. În timpul administrației Nixon, Statele Unite s-au concentrat pe menținerea influenței economice asupra Afganistanului.
După Revoluția Saur, Nur Muhammad Taraki a preluat controlul, devenind președinte al Republicii Democrate Afganistan. Sub regimul Taraki, zeci de mii de afgani au fost închiși și torturați, mulți dintre aceștia fiind executați rapid. În timp ce regimul lui Taraki pretindea că promovează egalitatea de gen, violul a devenit arma de război folosită în satele afgane.
Chiar dacă Taraki și prim-ministrul Hafizullah Amin au avut o relație strânsă, martie 1979 i-a făcut să se întoarcă unul împotriva celuilalt. În această perioadă, Taraki a dorit să construiască o relație mai strânsă cu Uniunea Sovietică, în timp ce Amin voia să mențină relațiile bune cu Statele Unite.
În septembrie 1979, Taraki și Uniunea Sovietică au venit cu un plan de asasinare a lui Amin, care nu a reușit. Ulterior, Amin l-a arestat pe Taraki și s-a instalat ca șef al partidului și al statului. Deși oferea impresia că este susținut de Uniunea Sovietică, Leonid Brejnev a privit uciderea lui Taraki „ca o insultă personală”.
În decembrie 1979, Uniunea Sovietică a luat decizia de a-l înlătura pe Hafizullah Amin, printr-o operațiune cunoscută sub numele de Furtuna-333. Deși sovieticii au susținut că li s-a cerut să ofere asistență în respingerea intervenției armate din exterior, planul era de a-l asasina pe Amin. Martorii oculari au povestit că sovieticii au folosit un atac cu gaz împotriva soldaților afgani, pentru a putea intra în palat.
ARMATA SOVIETICĂ ÎN AFGANISTAN
Armata sovietică a rămas în Afganistan aproape 10 ani, din decembrie 1979 și până în februarie 1989, războiul dintre cele două state ajungând să fie cea mai costisitoare operațiune militară din istoria sovietică. Pentru a lupta împotriva Afganistanului, au fost trimiși până la 115.000 de soldați sovietici.
Întregul guvern afgan a fost sub supravegherea sovietică, toate ordinele trebuind să fie semnate de sovietici. În timpul războiului, sovieticii au folosit bombe cu dispersie, sute de oameni fiind răniți sau uciși în fiecare an, din cauza explozivilor rămași.
Pe 14 aprilie 1988, au fost semnate Acordurile de la Geneva privind rezolvarea războiului sovieto-afgan. Principalul punct al Acordurilor de la Geneva din 1988 a fost ca Uniunea Sovietică să scoată toate trupele din Afganistan, relatează evenimentulistoric.ro.
Eşecul din Afganistan trebuia recunoscut mai demult, a declarat fostul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, care spune că trebuie trase învăţăminte din această situaţie şi astfel de greşeli să nu mai fie repetate.
„Aceasta (intervenţia militară în Afganistan – n.r.) a fost de la bun început o iniţiativă nefericită, chiar dacă la început Rusia a susţinut-o. La fel ca în cazul multor asemenea proiecte, la baza lui au stat exagerarea ameninţării şi nişte obiective geopolitice nu tocmai clare. La aceasta s-au adăugat tentativele nerealiste de democratizare a unei societăţi multi-tribale”, a declarat fostul lider sovietic pentru agenţia de presă rusă Ria Novosti, preluată de Agerpres.
Retragerea trupelor sovietice din Afganistan începuse în urmă cu peste 30 de ani la iniţiativa lui Gorbaciov, care considera prezenţa Uniunii Sovietice în Afganistan o eroare politică. Într-un interviu mai vechi pentru RIA Novosti, Gorbaciov spunea că decizia privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan a fost luată după numeroase dezbateri, fiind susţinută şi de conducerea politică şi de cea militară a Uniunii Sovietice, dar mai ales de popor, conform digi24.ro.
Uniunea Sovietică şi-a încheiat retragerea trupelor din Afganistan pe 15 februarie 1989. Retragere a însemnat o înfrângere umilitoare pentru Uniunea Sovietică şi a contribuit la prăbuşirea colosului sovietic.
Foarte nepopulară, invazia în Afganistan a fost condamnată oficial de URSS în 1989 în plin „Glasnost”, politica de transparenţă a lui Mihail Gorbaciov, dar această viziune este pusă în prezent sub semnul îndoielii în Rusia, sub influenţa veteranilor care au luptat în Afganistan.
În 2015, preşedintele Vladimir Putin, care de 20 de ani promovează o viziune patriotică asupra istoriei în numele unităţii naţionale, a justificat invazia ce urmărea, potrivit lui, „să răspundă la ameninţări reale” împotriva Uniunii Sovietice, recunoscând în acelaşi timp o „mulţime de greşeli”.
Propaganda Rusiei are ca scop deturnarea atenției de la rolul pe care Kremlinul îl are în anumite evenimente.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
