Uniunea Europeană va ajuta 17 state membre din punct de vedere tehnic să își reducă dependența de combustibilii fosili ruși.
Expertiza tehnică va sprijini statele membre să identifice și să pună în aplicare cele mai bune reforme de politică și investiții în domenii precum diversificarea aprovizionării cu energie, accelerarea tranziției către energia din surse regenerabile și sporirea eficienței energetice, pentru a atinge aceste ambiții europene comune. Statele membre care au solicitat și vor primi acest sprijin în lunile următoare sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Croația, Italia, Cipru, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Finlanda, notează CE într-un comunicat de presă.
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Pe lângă criza umanitară din Ucraina, statele membre se confruntă și cu o criză energetică fără precedent. Instrumentul de sprijin tehnic va oferi sprijin specific, personalizat și care va răspunde în timp util nevoilor în schimbare rapidă ale fiecăruia dintre aceste state membre.”
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!