14.4 C
București
vineri, 23 februarie 2024
AcasăInternaționalUE și China vor vorbi despre comerț pe fondul relațiilor diplomatice tot...

UE și China vor vorbi despre comerț pe fondul relațiilor diplomatice tot mai tensionate

Întâlnirea virtuală dintre înalții oficiali chinezi și președintele Consiliului UE, Charles Michel, șeful Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cancelarul german Angela Merkel, înlocuiește un summit complet cu toți cei 27 de lideri europeni, care a trebuit anulat din cauza coronavirusului.

China a declarat că până la sfârșitul anului poate fi respectat acordul de investiții deja încheiat în urmă cu șapte ani, dar oficialii UE avertizează că în discuție rămân obstacole semnificative și insistă că nu vor fi de acord cu condiții nefavorabile pentru statele membre

“Chiar dacă există un obiectiv politic de a accelera negocierile și de a le încheia până la sfârșitul anului, vom avea în vedere acest lucru numai dacă merită”, a spus un oficial al UE.

Bruxelles spune că s-au făcut „progrese semnificative” în cadrul discuțiilor, de la precedentul summit video din iunie, iar oficialii speră ca omologii chinezi să fie de acord cu o „foaie de parcurs” pentru a fi încheiat un nou acord până la sfârșitul anului, însă avertizează, de asemenea, că Beijingul trebuie să facă mai mult pentru îmbunătățirea accesului pe piață pentru companiile europene.

Bruxelles vrea să consolideze respectul pentru proprietatea intelectuală, să pună capăt obligațiilor de transfer de tehnologie și să impună o reducere a subvențiilor pentru întreprinderile publice chineze.

Întâlnirea de luni are loc pe măsură ce legăturile dintre China și SUA se deteriorează, ambele părți fiind blocate în replici acerbe privind disputele comerciale, drepturile omului și originile pandemiei de coronavirus. Washington și Beijing au impus săptămâna aceasta sancțiuni reciproce diplomaților, după un alt episod similar în iulie, când cele două guverne au dispus închiderea consulatelor din Houston și Chengdu.

Ambele părți au încercat să își apropie UE în zona proprie de manifestare a retoricilor politico – economice și, în timpul unei vizite la Bruxelles a secretarului de stat american Mike Pompeo, în iunie, șeful diplomației UE, Josep Borrell, a avut cu oficialul american discuții pentru a crea un front transatlantic comun împotriva Chinei.

Cele mai citite

Mesajul lui Klaus Iohannis, la doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj în cadrul evenimentului de marcare a doi ani de răspuns al României la situația refugiaților din...

Klaus Iohannis rămâne jupânul României

Coaliția de guvernare a decis: comasarea europarlamentarelor cu cele locale. Fiindcă totul se face cu „poporul și pentru popor” – nu-i așa? – liderii...

Ciolacu cere explicații de la șeful Transgaz pentru achiziția de iPhone-uri

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că îl va chema la explicații pe Ion Sterian, șeful Transgaz, după ce compania a achiziționat iPhone-uri...
Ultima oră
Pe aceeași temă