10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăInternaționalTurcia: A început procesul unui pastor american ţinut în detenţie

Turcia: A început procesul unui pastor american ţinut în detenţie

Procesul a început în cursul dimineţii într-o sală de audieri din complexul penitenciar Aliaga, în provincia Izmir.

Andrew Brunson a afirmat că îşi va susţine apărarea în turcă, apelând la ajutorul traducătorilor doar atunci când va simţi nevoia.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani, care conducea împreună cu soţia sa o biserică protestantă din Izmir, a fost arestat de autorităţile turce în octombrie 2016 şi ţinut în detenţie de atunci.

Pastorul este acuzat în special că a acţionat în beneficiul reţelei predicatorului Fethullah Gülen, autoexilat în SUA şi acuzat de Ankara că ar fi organizat tentativa de puci din iulie 2016, dar şi al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Cele două organizaţii sunt considerate ‘teroriste’ de către Turcia.

Brunson este de asemenea acuzat de spionaj în scopuri politice şi militare.

„Dreptul său la libertate şi securitate este încălcat de mult timp. În primul rând, sperăm să obţinem eliberarea sa”, a declarat duminică pentru AFP avocatul său, Cem Halavurt. „Considerăm că va fi în cele din urmă achitat, deoarece suntem convinşi de nevinovăţia sa”, a adăugat el.

Dacă va fi găsit vinovat, Andrew Brunson riscă două pedepse, de 15 şi 20 de ani de închisoare, potrivit avocatului său.

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă