3.1 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăInternaționalTrump recunoaște că Biden a câștigat dar numai pentru că s-au trucat...

Trump recunoaște că Biden a câștigat dar numai pentru că s-au trucat alegerile

Președintele Donald Trump a recunoscut, duminică, pentru prima dată că Joe Biden ar fi câștigat alegerile din SUA dar a specificat că această victorie s-a realizat doar prin trucarea voturilor.

Președintele Trump a făcut această precizare într-o postare pe unul dintre conturile sale de Twitter.

„El a câştigat pentru că alegerile au fost Falsificate” („He won because the Election was Rigged”), a scris Donald Trump pe Twitter.

Imediat după încheierea procesului de votare pentru alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, atât Trump cât și Biden susțineau, în paralel, că au câștigat alegerile.

Indiferent care va fi decizia oficială finală privind candidatul care a câștigat alegerile, el își va prelua mandatul la Casa Albă la data de 20 ianuarie 2021.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...

Transnistria, rămasă fără gaze și căldură, refuză ajutorul dat de Chișinău

Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova,...

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă