A scris şase cărţi, publicate de Editura Humanitas, într-o serie de autor. A fost moderator la BBC. În două mandate de europarlamentar a activat în siajul dreptei europene. Critic, tăios, ascuţit la vorbă, nu lasă dubitativului loc pentru o confortabilă “corectitudine politică”.
S-a împotrivit mai mereu valului, fiind mai mult un creator de tsunami, decât un conformist aducător de briză. O scurtă perioadă s-a pus la dispoziţia lui Vodă. E un băsist lecuit. Ca membru PNL, n-are loc pe “Lista lui Orban” pentru viitoarele alegeri europarlamentare.
R.L: Europa merge în două viteze sau cu frâna trasă?
Europa, cum obişnuim să spunem cu o exagerare inexactă Uniunii Europene, stă pe loc din toate vitezele. Mai mult, e lesne de văzut că UE trebuie să facă faţă unui asediu intern. Germania şi Franţa au o relaţie proastă în vest cu Marea Britanie, una malignă, în sud, cu Italia şi o non-relaţie plină de aroganţă în est cu Polonia, Cehia, Ungaria.
Corabia e în vrie?
Geografic, politic şi geostrategic, ceea ce numim noi generic Europa e într-un moment de nesiguranţă, indecizie şi confuzie.
De ce în criza iraniană liderii principalelor state au avut o viziune diferită faţă de Administraţia Trump?
Comisia Europeană şi în special şefii de state ai Franţei şi Germaniei s-au îndrăgostit diplomatic de Iran, pentru că au semnat un acord care a fost urmat de năvala marilor companii europene, plecate la vânat de sute de miliarde prin contracte industriale şi comerciale. UE a ales să proslăvească un acord dubios, în defavoarea relaţiei istorice fundamentale cu SUA. Situaţia e dezgustătoare. Chiar penibilă.
Dar despre felul diferit cum vede Bruxelles-ul mutarea ambasadelor statelor lumii la Ierusalim?
Aştept încă acea demonstraţie argumentată a unui înalt funcţionar din care să aflăm, uşuraţi, de ce anume nu e Ierusalimul capitala statului evreu. Istoria, geografia şi spiritualitatea zonei spun că Ierusalimul, şi în Săcele se cunoaşte, e capitala Israelului. Punct. Şi virgulă, pentru că istoria politică labirintică a Orientului Mijlociu ne spune de ce Ierusalimul nu a fost neîntrerupt capitala Statului Israel. Un număr întristător de state occidentale se folosesc de aceste complicaţii pentru a fabrica alibiurile în baza cărora refuză să recunoască adevărul despre Ierusalim. E trist, mai ales dacă bagi de seamă că Berlinul a redevenit capitala Germaniei după o întrerupere dictată tot de împrejurări politice nenorocite. Liderii politici trăitori azi în spaţiul civilizaţiei iudeo-creştine pretind că nu ştiu cum stau lucrurile. De fapt, o ştiu foarte bine, dar laşitatea şi comoditatea sunt mai tari. Oricum, decizia uinui stat de a-şi muta ambasada de la Tel-Aviv la Ierusalim e suverană. Capitala Israelului nu poate fi decât Ierusalimul. Şi nu există motive de presă proastă sau iritări.
Occidentul ţine cu Hamas?
Ţine. Şi asta declasează moral şi intelectual elitele occidentale. Ideologia stângii a cucerit spaţiul public şi face jocurile. Aşa a ajuns Israelul să fie considerat ”stat agresor” de oameni care habar n-au ce e Hamas, ce înseamnă sionismul şi de ce evreii sunt în patria lor. Presa şi universităţile au prostit o mulţime de oameni de rând şi au fanatizat generaţii de tineri care au găsit în cauza palestiniană substitutul unui concert rock. În plus, minorităţile musulmane deţin controlul demografic în Europa. Asta înseamnă voturi pentru politicianul occidental care caută sprijin politic. Dacă asta nu e corupţie morală şi politică, atunci nimeni nu e corupt moral şi politic?
Barbarii n-au cucerit doar Roma, ci şi Bruxelles-ul, Berlin-ul…
În măsura în care ai primit arabii, ai pierdut evreii.
Unde suntem acum?
Expansiunea musulmană, în faza cea mai recentă, s-a transformat în terorism. Lucrurile degenerează an de an. La vărf, Europa politică a fost cucerită de ideologia stângii. La bază, Europa e mâncată de declin demografic şi de interdicţiile sau de cenzura aplicată în numele liberalismului. Ai ceva de comentat pe tema migranţilor, eşti rasist.
Divizia marxistă e la putere?
Nu e la putere pentru că nu mai are nevoie. Nu trebuie să îi cucereşti pe cei ce s-au predat. Intraţi la un curs de filozofie sau sociologie în orice universitate vest-europeană şi veţi ieşi cu barba lui Marx. De altfel, Preşedintele Comisiei Europene a reuşit recent să doboare recordul pentru cea mai nătângă iniţiativă cunoscută în istorie şi a omagiat a 200- aniversare a naşterii lui Marx într-o catedrală. În cea mai veche şi venerată catedrală a Germaniei.
Ultimele atacuri palestiniene sunt judecate diferit de elitele progresiste.
Recentul asalt organizat de Hamas asupra frontierei de stat israeliană a fost prezentat de mediile de informare ca acţiune de execuţie în masă cu armata israeliană în rol de călău. Israelul şi-a apărat frontiera, iar Hamas a mai obţinut un succes propagandistic.
„Germania a învăţat să se lase excrocată de musulmani”
De ce Germania continuă să primească valuri de imigranţi musulmani?
Dintr-un sentiment de vinovăţie istorică. Naţiunea germană sau, mai degrabă, clasa politică germană continuă să creadă că pacifismul şi toleranţa practicată maniacal vor ispăşi o veche vinovăţie. Germania şi-a transformat culpa istorică într-un pacifism decorativ. Spune „da” la orice abuz musulman. A învăţat să se lase excrocată şi să şi spună mulţumesc pentru asta.
Macron, primit en fanfare de Putin. Europa dublelor măsuri?
De cârdăşia cu Putin sunt vinovaţi doar tartorii est-europeni. Dacă e vorba de afaceri occidentale cu Rusia, atunci vorbim de deschidere, dialog consolidat şi alte rafinamente care ne scapă nouă, est-europenilor.
Germania nu ascunde relaţiile speciale cu Rusia.
Când e vorba de proiectul NS2 (conducta de gaz care va lega Rusia de Germania), atunci toată lumea bună vede o reuşită industrială nemaipomenită. Dintr-un alt unghi, dacă e vorba de Viktor Orban atunci aceiaşi observatori constată delictul de colaboraţionism. Nici o reacţie când e vorba de Macron. Dicţionarul are un termen potrivit pentru acest tip de percepţie flexibilă: duplicitate.
Proiectele populiste au unităţi diferite de măsură?
Populismul maghiar şi polonez sunt demult demonii oficiali ai UE. Dar ce are de spus acum UE despre situaţia din Italia, unde guvernează două partide declarat anti-UE?
Sebastian Kurz a triumfat în alegerile recente din Austria cu mesaje anti-emigranţi.
Nimeni n-a scos o vorbuliţă împotriva populismului austriac şi nici nu va scoate. Kurz guvernează alături de un partid radical de dreapta şi blestemă săptămânal migraţia la televiziune. Dar el are voie.
„Macron reprezintă majoritatea egoistă a multor state europene“
Dar să revenim la “Conversaţia din Catedrală.” Marele lider al UE, Jean-Claude Juncker, vede cu un ochi corupţia din Est şi cu un alt ochi business-ul privilegiat cu gazproamele…
Juncker a vorbit recent, pe 28 aprilie, de „prietenul meu Vladimir, prieten de ani de zile.“
Iar în România eşti terminat ca om politic chiar dacă citezi din Tolstoi. De ce s-au răcit relaţiile UE-SUA?
Relaţia de acum a UE cu americanii e o catastrofă pe care Berlinul o va regreta curând. Memoria scurtă provoacă accidente repetate şi suferinţe prelungite. Încă din noaptea alegerilor prezidenţiale americane UE a decretat că Trump e câştigătorul greşit. Cine crede aşa ceva e, evident, judecătorul greşit şi, mai grav, un factor dubios pentru democraţie. După manualul UE, America, Ungaria, Cehia, Polonia, Marea Britanie au votat greşit. Serios? E tot mai clar că democraţia electorală şi votul popular au ajuns o practică neconvenabilă pentru UE şi pentru elitele occidentale, în genere.
Pentru că e nasol Trump?
Preşedintele american a cerut clarificarea pragmatică a relaţiilor reciproce pe două direcţii: încetarea blatului din interiorul NATO, asta înseamnă că şi Germania, cel mai bogat stat vest-european, trebuie să plătească 2% pentru înzestrare militară. A doua direcţie de normalizare o reprezintă relaţiile comerciale.
Câte ţări plătesc procentul cerut?
Doar cinci ţări. România reuşeşte, la limită, ce nu poate biata Germanie.
Tensiunea dintre Germania şi SUA are vreo explicaţie?
În relaţia comercială cu SUA, Germania are un excedent de 300 miliarde de euro anual. În traducere nemţească: Germania practică importul de gaze din Rusia îndatorându-se politic şi tot Germania exportă furibund şi aproape gratis în SUA.
De ce e Trump nesuferit la Berlin?
Trump a încercat să pună capăt acestei aberaţii de deficit a balanţei comerciale. Aşa s-a născut conflictul comercial SUA-UE. Problema cea mare e că europenii, în frunte cu Germania, consideră că se pot descurca şi fără americani, inclusiv militar.
Gheşeft de Niţchidorf?
Această judecată complexă stă în picioare numai dacă ar fi vorba despre un conflict pe viaţă şi pe moarte cu Andora. În realitate, asemenea fantezii trimit unele state, încet, încet, în braţele Rusiei. Dacă asta se cheamă a fi european şi dacă asta e solidaritatea europeană, e cazul să ne socotim în pericol. În fond, Macron îşi doreşte o Europă egală cu o federaţie care se opreşte undeva înainte de graniţa maghiară.
“Pentru Federaţia europeană a lui Macron, est-europenii ar atârna ca nişte zurgălăi pe distinsa siluetă a UE”
Şi, noi, esticii?
De Federaţia europeană a lui Macron est-europenii ar atârna ca nişte zurgălăi pe distinsa siluetă a UE.
Ce mai putem face?
Un lucru simplu: să avem un pic de şira spinării. O îndreptare voluntară se poate vedea pe la Praga, pe la Varşovia, pe la Budapesta.
Alegerile europarlamentare bat la uşă.
Lumea se gândeşte degeaba la alegerile pentru Parlamentul European. Votul nu va schimba mare lucru. Parlamentul are puteri minuscule şi stă pe procentaje de susţinere populară subcomunale.
Cum coabitează Bruxelles-ul cu “penalul” Andrej Babiš, premierul Cehiei? Penalii noştri sunt altfel decât penalii lor?
Corupţia depinde de foarte multe lucruri. În special de politică. Babiš e corupt dacă are gura prea mare şi dacă pe gură îi ies fel de fel de dihănii necomestibile la Bruxelles. Dacă Babiš se cuminţeşte şi descoperă perfecţiunea în fiecare silabă rostită la Bruxelles, acelaşi Babiš, bătu-l-ar norocul, e un băiat de treabă.
“Povestea cu procurorii care mănâncă zilnic corupţi şi corupţie pe pâine pentru mine n-are nicio logică“
Motorul DNA e prea turat?
E o întrebare la care nu poţi să răspunzi cinstit, decât dacă vrei să-ţi iei adio de la viaţa publică. Pentru mine, întrebarea pare tentantă, aşa că o să încerc un răspuns: povestea cu procurorii care mănâncă zilnic corupţi şi corupţie pe pâine n-are logică.
Dar indicii de corupţie cresc.
Nu poţi să stârpeşti corupţia cu randamente sidelurgice timp de zece ani, să te acoperi de laude televizate sau diplome de merit european, şi să constaţi, în acelaşi timp, că hidra rănită şi-a înmulţit capetele, că onor corupţia este în creştere.
Ce părere aveţi despre protocoalele DNA-SRI, Justiţie-SRI, ICCJ-SRI?
Nu pot să zic decât că aşa ceva e de neimaginat într-o lume zdravănă la cap şi, cu toate astea, existenţa lor trece ca o chestiune normală în sistemul politic românesc.
Sunt mulţi oameni politici care le reclamă drept abuzive şi ilegale.
Au apărut dovezi indirecte la dosare.
Pot influenţa deciziile judecătorilor?
Astfel de relaţii n-au cum să nu influenţeze magistraţii. Justiţia e pe un teren nesigur dacă ce ajunge la ea s-a jucat, adjudecat sau trucat, demult, pe un ring clandestin.
“Cine stă în spital o viaţă întreagă ajunge să se simtă acasă la camera de gardă şi în concediu pe masa de operaţie”
Dar noile legi ale Justiţiei opresc dezmăţul.
Contează cine le aplică. O lege foarte bună poate fi făcută harcea-parcea de un executiv nedemn. Modificarea legilor justiţiei nu e o catastrofă. Problema e că echipa, care insistă pe modificarea legilor Justiţiei, nu ne poate convinge că e cuminte, bună la suflet şi roşeşte pe loc la vederea hoţiilor.
Dar #rezistenţii?
Pe de o parte, avocaţii militanţi ai Justiţiei sacre şi permanente au o atitudine dogmatică. Orice sentinţă care mai adaugă un an de puşcărie la viaţa duşmanului e binevenită. Pe de altă parte, borfaşii plasaţi în funcţii publice au pretenţia să fie socotiţi, în bloc, victime nevinovate şi, de acum înainte, inapţi de infracţiuni. Cu asta, am revenit la lupta de clasă şi la diviziunea socială care a împărţit mereu România în caste superioare şi inferioare.
Dihonia s-a amuşinat în corpul nostru social. Nu ne mai însănătoşim?
Nici nu am fost vreodată sănătoşi. Am fost şi suntem atât de bolnavi încât nici nu mai ştim ce e aia să fii sănătos. Cine stă în spital o viaţă întreagă ajunge să se simtă acasă la camera de gardă şi în concediu pe masa de operaţie.
“Corneliu Coposu rămâne cel mai important om politic al României de după 1989”
În recentul “Testament” descoperit, Corneliu Coposu scria că înscrisurile sale pot fi folosite ca probe într-un eventual Proces al Comunismului. El a cerut ca torţionarii săi să fie declaraţi nevinovaţi, dar trimişi la ospiciu. Suntem într-un ospiciu generalizat?
E un mod amuzant de a continua pe o cale închisă. Primii care nu-l înţeleg pe Coposu sunt cei care-l citesc în acest fel. Coposu a fost un om cu principii, nu un apucat.
Dar liderul PNŢCD a crezut că lasă în urma sa un partid puternic.
Discipolii lui Coposu trebuie, înainte de orice, să înţeleagă că omul pe care îl venerează n-a fost numai un politician anticomunist, ci şi un adevărat om de stat. Corneliu Coposu rămâne cel mai important om politic al României de după 1989. Îl vom redescoperi în anii care vor veni. Vom vedea în el singurul om politic echilibrat, constructiv şi cu adevărat naţional pe care românii au avut şansa să-l aibă în preajmă după decembrie 1989. L-am cunoscut bine şi am înţeles, în timp, că omul a fost mult mai mult decât un actor politic. Coposu a judecat limpede că România are doar şansa unităţii în democraţie şi că riscă să piardă tot dacă nu e capabilă de reunificare internă. Nu eram şi nu suntem pregătiţi pentru un efort comun şi profund naţional. Asta explică de ce ratăm ritmic şi inevitabil toate ciclurile de guvernare. Şi mai explică de ce anume, fiind singurul lider ridicat deasupra acestui blocaj, Coposu a fost condamnat la izolare.
Care e diferenţa dintre patriotism luminat şi naţionalism xenofob?
Cine a hotărât să împartă astfel lucrurile? Aroganţa cu care liberalismul occidental s-a declarat arbitru şi decident universal? E ridicol. Naţionalismul şi patriotismul compun o identitate participând la construcţia comunităţii naţionale. Identitatea rasială, sexuală şi legalismul supranaţional pe care mizează liberalismul sunt tipuri de identitate care umflă ego-uri, dar nu pot susţine o naţiune. În fond, dacă fanaticii progresist-liberali au decis să declare rasist, xenofob, extremist tot ce nu le convine asta îi priveşte. Paranoia e problema pacientului. Noi, ceilalţi, trebuie să ne vedem de treabă.
A trecut vremea Europei patriilor, definită atât de generos de Charles de Gaulle?
Charles de Gaulle a fost mutat în biblioteca europeană cu un rând mai în spate.
Corneliu Coposu trebuie regăsit?
Coposu e uşor de găsit. Primul pas e să renunţi la superstiţiile plantate de FSN şi Iliescu în anii ‘90. Cum spuneam, l-am cunoscut bine pe Corneliu Coposu. De la el am învăţat ce înseamnă generozitatea onestă şi naţionalismul românesc luminat, fără panglici. Îi putem spune patriotism critic şi consecvent. Cu alte cuvinte, naţionalismul lui Coposu e un mod de a se pune la dispoziţia propriei naţiuni.
“Sunt mulţi români de afară care au sesizat că România nu mai contează, că s-ar putea să nu mai existe”
Macron şi Merkel văd o Europă a controlului şi dictatului marilor forţe statale?
Europa supranaţională, organizată pe baza unui stat unic, e o aberaţie. Un mega-minister, în care, vrând-nevrând, toată lumea devine funcţionarul unei maşinării fără trecut, spirit şi limite.
Ca-n Orwell. Ce am putea să mai facem noi, românii, pentru a ne ridica măcar vocea?
Să evoluăm măcar de la starea de preş la starea de mobilă. Suntem un stat mare, răspândit prin toată Europa. Nu înţelegem? Patru milioane de români, aflaţi în afara ţării, au sesizat că România nu mai contează, că s-ar putea să nu mai existe. E timpul ca lătrăii de televiziuni să spună ceva care să semene a politică de stat.
Măcar să urmăm modelul polonez.
Nu suntem în competiţie cu polonezii. Trebuie doar să fim demni, serioşi şi convinşi că suntem un stat cu drepturi depline, nu o mochetă de trecere de la Berlin spre Moscova.
Cât despre “republica denunţătorilor?”
De turnat, am turnat şi turnăm încă. Asta e scurtătura prin care prea mulţi români oficiali sau cu aspiraţii publice scapă de probleme, adversari şi răspunderi.
“România trebuie să aibă un Guvern, care trebuie să fie PSD, aşa cum au decis alegătorii”
România, prin intermediul Guvernului, încearcă o relaţie specială cu Israelul?
Problema e că unii nu pot avea relaţii cu propria minte. Să nu ne mai jucăm de-a politica: România trebuie să aibă un Guvern, care trebuie să fie PSD, aşa cum au decis alegătorii, dar asta nu justifică apariţia unei dudui inutilizabile în fruntea Guvernului.
Dar sintagma „business-uri făcute cu nişte evrei“, folosită de preşedintele Klaus Iohannis, nu vă provoacă disconfort?
O expresie profund nefericită şi, sigur, de nerepetat.
Doreşte guvernul israelian să influenţeze viaţa politică românească?
Toată lumea influenţează pe toată lumea. Totul e să nu mai legăm Israelul de conspiraţii. Apropo de exportul olandez de legume şi de distorsionarea pieţei de import româneşti. E sau nu o conspiraţie olandeză?
Ce e de făcut în UE?
Întrebarea numărul 1 a UE e formulată de Lenin. UE ar trebui să-şi mute panaşul şi ştaiful în pod, acolo unde sălăşluiesc numeroase herghelii de cai verzi pe pereţi. Ori facem politică şi ne punem, ca europeni, problemele unei Europe care are şi Vest şi Est, ori ne spetim să garantăm excedentul bugetar al Germaniei! Am aflat din surse mai întâi greceşti şi , acum, italiene că marea problemă a UE e euro. Nu suntem departe de momentul în care vom putea conchide că marea problemă a UE e chiar UE.
Trecem la euro?
Zburăm la business? Discuţia despre zona Euro e condusă cu o foarte vioaie nesocotire a realităţii. Dacă vrem să scăpăm de ultimele rămăşiţe de populaţie internă, trecem la euro. Deşteaptă propunere: o ţară cu economie dependentă de exportul în brut, fără infrastructură şi sistem de educaţie serios, crede că poate avea aceeaşi monedă ca Germania? Umorul românesc avea, de obicei, o calitate net superioară acelor bancuri de petrecut timpul în pauza meciurilor.
