1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaToți civilii au fost evacuați sâmbătă din oțelăria Azovstal

Toți civilii au fost evacuați sâmbătă din oțelăria Azovstal

Toți civilii, incluzând aici toate femeile, copiii şi vârstnicii au fost evacuați din oţelăria Azovstal, ultima redută a forţelor ucrainene, asediate de forţele ruse în oraşul-port Mariupol, din sudul Ucrainei, a declarat sâmbătă vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, informează Reuters.

„Această parte a operaţiunii umanitare din Mariupol s-a încheiat”, a scris ea pe canalul ei de Telegram.

Ucraina a anunţat vineri un plan de evacuare pentru sâmbătă din Azovstal şi din alte zone din Mariupol, conform agerpres.ro.

Anterior, separatişti proruşi din regiunea Doneţk au declarat că 50 de civili au fost evacuaţi sâmbătă din oţelărie. Reuters precizează că, până la ora 16:00 GMT, nu a observat niciun fel de dovadă a sosirii lor la un punct de primire aflat sub controlul separatiştilor.

Civilii au fost evacuați integral din uzina Azovstal, după ce Rusia a anunțat că permite un coridor umanitar timp de trei zile

Rusia a anunţat miercuri seară că forţele sale vor înceta focul timp de trei zile cu începere de joi asupra combinatului Azovstal din portul ucrainean Mariupol şi vor deschide un coridor umanitar pentru evacuarea civililor, notează AFP.

„Forţele armate ruse vor deschide un coridor umanitar între orele 08.00 şi 18:00, ora Moscovei (05.00-15.00 GMT), în zilele de 5, 6 şi 7 mai de la combinatul metalurgic Azovstal pentru a evacua civili”, a declarat Ministerul Apărării.

„În această perioadă, forţele armate ruse şi unităţile Republicii Populare Doneţk (proclamată unilateral de separatiştii pro-ruşi) vor înceta unilateral focul şi ostilităţile”, a continuat ministerul într-un comunicat.

Civililor care s-au refugiat în fabrică li se va permite să ajungă în Rusia sau în teritoriile aflate sub controlul Kievului, potrivit acestui text.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Riflaje Decorative: Panourile care transformă radical aspectul casei 

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă